Nr. 17 / 25.06.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind interzicerea desfăşurării activităților de jocuri de noroc pe teritoriul comunei Pârscov , județul Buzău

Inițiator proiect

Daniel MIHAI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

2 Iulie 2026

Hotărâre

România

România

Județul Buzău

Consiliul Local al comunei Pârscov

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 17 din 25.06.2026

privind interzicerea desfăşurării activităților de jocuri de noroc pe teritoriul comunei Pârscov , județul Buzău

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- art. 120, alin.(1), art. 121, alin.(1), din Constituția României, republicată;

- art. 3 și art.4 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg pe 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

- art. III, art. XXXIX și LII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvemului nr. 7/2026, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităților administrativ – teritoriale;

- prevederile art. 129 alin. (1) si (2) lit. a) și b), alin. (4) lit. e), alin. (7), lit. c), e) și g) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, 

- prevederile O.U.G. nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare ;

- prevederile art. 2 lit. g și h din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat , cu modificările şi completările ulterioare, 

- prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvemului nr. 159/1999 privind înființarea Companiei Naționale "Loteria Română" S.A , cu modificările și completarile ulterioare; 

- prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administratia publică, republicată, cu modificările și completarile ulterioare;

- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările și completarile ulterioare;


Ținând cont de:

- adresele Companiei Naționale "Loteria Română" nr. 1965 /2026 și nr. 3104/2026 , 

Luând act de:

- referatul de aprobare al primarului comunei Pârscov nr. 3627 / 2026 ;

- raportul compartimentului de resort nr. 3630 /2026 ;

- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local Pârscov ,


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei pârscov

întrunit în a 14-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. (1) Se aprobă instituirea interdicției privind desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Comuna Pârscov, județul Buzău .

     (2) Sunt exceptate de la interdicția prevăzută la alin. (1) activitățile aflate sub incidența monopolului de stat desfășurate de Compania Națională "Loteria Română" S.A. în temeiul legislației speciale aplicabile .

Art.2. Pentru operatorii economici care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri  dețin autorizație de exploatare valabil emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc , în baza căreia se desfășoară activitatea în locații fizice pe raza comunei Pârscov , interdicția prevăzută la articolul 1 alin. (1) din prezenta hotărâre se aplică de la data expirării perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc .

Art.3. Se împuternicește primarul comunei Pârscov, domnul Mihai Daniel, să ia orice măsuri necesare ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri .

Art.4. Secretarul  general al comunei  Pârscov va  comunica  prezenta   hotărâre  persoanelor  şi instituţiilor  interesate   şi  va  face   publicitatea  cerută de  lege  .

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Gabriela-Nicoleta GRIGORESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PÂRSCOV,

Adrian-Vasile MARIN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 17 / 25.06.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 17 / 25.06.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 25.06.2026
2 Comunicarea către primar 02.07.2026
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 08.07.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 02.07.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 02.07.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 02.07.2026