Art. 1. Incepând cu 01.01.2025, cuantumul brut al salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Păulești precum și din serviciile publice înființate în subordinea Consiliului Local Păulești, județul Prahova, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna noiembrie 2024 în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Art.2. Stabilirea veniturilor salariale lunare, care cuprind salariul de bază, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal, se realizează de primarul comunei Păulești.
Art.3. Indemnizația lunară de care beneficiază consilierul local, din cadrul Consiliului Local Păulești, se stabilește în cuantum de 10% din indemnizația lunară a Primarului comunei Păulești.
Art. 4. Se împuternicește Primarul comunei Păulești să reprezinte Comuna Păulești și Consiliul local Păulești, în orice litigiu cu privire la prezenta hotărâre.
Art.5. Prevederile prezentei vor fi duse la îndeplinire de compartimentele Resurse Umane și Buget-finanțe, taxe și impozite locale, contabilitate și comunicate celor interesați de secretarul general al comunei Păulești.