ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
PRIMĂRIA COMUNEI PĂULEȘTI
NR. 18693 / 25.10.2023
Referat de aprobare
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru expropriere pe strada Livezilor, parte integrantă din obiectivul de investiții MODERNIZARE DRUMURI ȘI STRĂZI ÎN SATELE PĂULEȘTI ȘI PĂULEȘTII NOI, COMUNA PĂULEȘTI, JUDEȚ PRAHOVA, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”,
Prin OUG nr.95/2021 a fost aprobat Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny", coordonat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Conform prevederilor:
Art. 2. - Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite conform legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Art. 4. - (1) În cadrul programului se pot realiza obiective de investiţii care constau în realizarea de construcţii noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente şi care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele categorii de investiţii:
c) drumurile publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, precum şi variante ocolitoare ale localităţilor;
(2) În aplicarea art. 3, pentru categoriile de investiţii prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), dreptul de administrare al autorităţilor administraţiei publice locale este exercitat în temeiul art. 21 alin. (2), art. 22 sau art. 221 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin HCL Păulești nr. 118/21.09. 2023 a fost aprobată documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții MODERNIZARE DRUMURI ȘI STRĂZI ÎN SATELE PĂULEȘTI ȘI PĂULEȘTII NOI, COMUNA PĂULEȘTI, JUDEȚ PRAHOVA, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.
Proiectul se referă la modernizarea unui nr.de 12 străzi printre care și strada Livezilor.
Strada Livezilor prezintă pe tot traseul studiat o structură rutieră alcătuită din umpluturi de pietriș cu pământ compactate pe o grosime medie de 30-50 cm și o lățime de 3.00-4.00 ml, fiind impracticabil circulației rutiere.
Pe tronsonul studiat, strada Livezilor face legătura între DJ 102 și strada Toma Socolescu.
In același timp strada Livezilor asigură și descărcarea traficului rutier de pe străzile Vilelor, Brândușelor, Anemonelor, Magnoliei, Begoniei, Hortensiei și Dumbrava.
Sistemul de colectare a apelor nu există.
Tinând cont de faptul că strada Livezilor este un drum de clasa tehnci IV-V, situația existentă a acestuia nu corespunde cerințelor și standardelor din punct de vedere al elementelor geometrice, astfel încât strada Livezilor necesită intervenție capitală în vederea modernizării acesteia.
Intervențiile prezentate în acest studiu de fezabilitate au ca scop modernizarea străzii Livezilor în totalitate, plecând de la structura rutieră, continuând cu acostamentele și elementele de scurgere a apelor pluviale și terminând cu amenajarea intersecțiilor cu drumurile menționate mai sus și consolidarea malului pârâului Dâmbu.
Aceasta modernizare este necesară astfel încât traficul auto de pe străzile menționate mai sus să fie preluat de strada Livezilor și să realizeze descărcarea acestuia în drumul judeytean DJ 102 pe direcția Ploiești.
Terenurile pe care se vor realiza intervențiile din prezenta documentație, se află, în marea lor majoritate, în proprietatea publică a comunei Păulești și sunt amplasate în intravilanul acesteia, în partea de sud a comunei.
Cu toate acestea există și terenuri private ce vor fi afectate de lucrările de modernizare, acestea necesitând expropriere.
Conform măsurătorilor, suprafața totală necesară a fi expropriată va fi de 70.070 mp.
PRIMAR
SANDU Tudor