România

România

Județul Prahova

Comuna Păulești

Comuna Păulești

Referat de aprobare

ROMANIA

JUDETUL PRAHOVA

PRIMARIA COMUNEI PAULESTI

NR.  720 / 12.01.2024

 

REFERAT DE APROBARE

privind aprobarea Listei provizorii de investiții pe anul 2024 

 

 

               Conform prevederilor:

-Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată,

Art. 19. -  (1) Bugetele locale şi celelalte bugete prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă astfel:  

   a) bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, judeţelor şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz;  

   b) bugetele instituţiilor publice, de către consiliile prevăzute la lit. a), în funcţie de subordonarea acestora.  

Art. 40. -  (1) Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.  

   (2) Instituţiile publice şi acţiunile nou-aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea bugetului, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.  

   (3) Direcţiile generale ale finanţelor publice vor acorda unităţilor administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent.  

   (4) În cazul în care necesarul de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile depăşeşte o limită lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent, după utilizarea integrală a veniturilor şi cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, direcţiile generale ale finanţelor publice pot aproba suplimentarea acestora, pe baza analizelor şi fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.  

   (5) În situaţia în care sumele prevăzute la alin. (4) sunt propuse în proiectul bugetului de stat mai mici decât cele din anul precedent, limitele lunare se acordă în cotă de 1/12 din sumele propuse prin proiectul bugetului de stat.

-OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, art. 129 alin (1) (2) lit.a) coroborat cu alin (4) lit. a) consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul unităţii administrativ-teritoriale, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; 

               Având în vedere că, până la data prezentei, nu a fost adoptat bugetul general al comunei Păulești, pentru anul fiscal 2024 coroborat cu faptul că investițiile începute anul trecut trebuiesc continuate, consider necesar și oportun aprobarea Lista de investiții, provizorie, pe anul 2024.

 

               

PRIMAR

SANDU TUDOR