ROMÂNIA
JUDETUL PRAHOVA
PRIMĂRIA COMUNEI PĂULEȘTI
NR. 1396 / 23.01.2024
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind rezilierea contractului de delegare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă a comunei Păulești încheiat sub nr. 6157/8.07.2011 cu SC PAMA SRL
EXPUNERE DE MOTIVE
Referitoare la necesitatea REZILIERII Contractului de Delegare a Serviciilor Publice de Alimentare cu Apa ale Comunei Păulești, județ Prahova încheiat sub nr. 6157/8.07.2011 cu PAMA S.R. cu sediul în Ploieşti, str. Mărășești nr. 57, județ Prahova, având C.U.I 5473506, înregistrată la ONRC sub nr. J29/742/1994, societate reprezentata de Domnul Administrator – Miriță Alexandru
- Referitor la istoricul desfășurării relațiilor contractuale.
In data de 8.07.2011 intre U.A.T Păulești si Pama S.R.L a fost încheiat contractul înregistrat sub nr. 6157 ce are ca obiect Delegarea Serviciilor Publice de Alimentare cu Apa ale Comunei Păulești;
Adițional Contractului de Delegare obligațiile părților au fost stabilite prin următoarele documente, reprezentând Anexe ale acestuia:
- Programul de Realizare a Investițiilor din Surse Proprii S.C Pama S.R.L la sistemul de alimentare cu apa Comuna Păulești, jud. Prahova - Anexa nr. 4 la Contract;
- Caietul de Sarcini al serviciului de alimentare cu apa - Captarea si Tratarea Apei;
- Regulamentul serviciului de alimentare cu apa;
- Indicatorii de Performanta pentru Serviciile Publice de Alimentare cu Apa - Anexa I la Regulamentul serviciului de alimentare cu Apa;
Contractul a fost încheiat pentru o durata 15 ani, începând cu data semnării, urmând ca obiectivele stabilite in desfășurarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 2, sa fie următoarele:
- Îmbunătățirea condițiilor de viată ale utilizatorilor prin promovarea calității si eficientei acestui serviciu;
- Dezvoltarea durabila a serviciului de alimentare cu apa;
- Protecția mediului înconjurător;
- Realizarea unei infrastructuri moderne, ca baza a dezvoltării economice si in scopul atragerii investițiilor profitabile, pentru comunitățile locale;
- Menținerea in stare funcțională, îmbunătățirea, dezvoltarea si modernizarea sistemului public de alimentare cu apa concesionat;
- Îmbunătățirea serviciului public de alimentare cu apa.
Potrivit art. 6, subscrisa are dreptul de a urmării, controla si supraveghea următoarele aspecte:
- Modul de respectare si îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de către delegat;
- Calitatea si eficienta serviciului de alimentare cu apa furnizat/prestat la nivelul indicatorilor de performanta stabiliți de părţi;
- Modul de administrare, exploatare, conservare si menținere in funcțiune, dezvoltare si/sau modernizarea sistemului public din infrastructura edilitar-urbana încredințată prin contractul de concesiune;
- Modul de formare si stabilire a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apa.
Totodata, art. 15 pct. f din Contract stabilește in sarcina delegatului obligaţia de a furniza delegatarului informațiile solicitate si sa asigure accesul la toate informațiile necesare in vederea verificării si evaluării obiectivelor stabilite prin contract.
Având in vedere ca serviciul de alimentare cu apa s-a desfășurat cu mari dificultăți, fiind înregistrate numeroase avarii si întreruperi ale alimentarii cu apa care au afectat calitatea vieții locuitorilor comunei Păulești, precum si faptul ca investițiile asumate de către delegat nu au fost realizate, subscrisa a procedat la verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor asumate contractual cu respectarea dispozițiilor menționate anterior.
Astfel, au fost formulate mai multe Notificări prin care delegatului i s-a solicitat sa comunice următoarele documente, documente necesare verificării modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale:
- Referitor la îndeplinirea investițiilor asumate prin Programul de Realizare a Investițiilor din Surse Proprii S.C Pama S.R.L la sistemul de alimentare cu apa Comuna Păulești, jud. Prahova - Anexa nr. 4 la Contract, au fost solicitate autorizațiile de construire si avizele emise de autoritățile competente pentru aceste lucrări, procesele-verbale de punere in funcțiune a lucrărilor executate, contractele de execuție si facturile achitate pentru aceste lucrări si fisele de amortizare contabila pentru aceste investiții;
- Au fost solicitate informații referitoare la numărul de angajați, in conformitate cu dispozițiile art. 15 pct. h si v din Contractul nr. 6157/8.07.2011, care sa ateste ca delegatul are un număr suficient de personal calificat prin intermediul căruia sa asigure desfășurarea in condiții optime derularea contractului. Prin Adresa emisa sub nr. 886/5.12.2023 ne-a fost comunicat un tabel nominal fără nici un fel de documente care au stat la baza realizării acestuia. Subscrisa a revenit si a solicitat Extras din REVISAL cu specificarea funcțiilor ocupate de angajații nominalizați prin tabelul transmis, conform Clasificării Ocupațiilor din Romania – COR 2023 precum si certificările si calificările angajaților ( inclusiv dovada îndeplinirii cursului de igiena – obligatoriu pentru angajații dumneavoastră potrivit Ordinului nr. 2209/4469/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă).
- A fost solicitata si situatia cu pierderile înregistrare in prestarea serviciului de alimentare cu apa, potrivit dispozițiilor Regulamentului anexa la Contract. Si in acest caz, delegatul a răspuns solicitării noastre prin redactarea unui tabel ce nu are nici un fel de document la baza. Potrivit Legii 241/2006 – art. 27 si art. 33 si a Ordinului Președintelui ANRSC nr. 88/2007 dovada pierderilor de apa se face prin întocmirea balanței ape, balanță ce nu a fost comunicata subscrisei. Balanța ar fi trebuit sa fie însoțita de actele ce stau la baza întocmirii: dovezi referitoare la pierderile tehnologice, facturile emise de Apele Romane si Exploatare Sistem Zonal Prahova pentru cantitățile achiziționate de PAMA S.R.L de la aceste entități, copii ale contractelor încheiate cu utilizatorii, valoarea si cantitățile de apa facturate către utilizatori însoțite de acte contabile pentru dovedirea acestor sume, fisele de intervenție pentru avariile apărute in derularea contractului;
- Pentru verificarea îndepliniri Indicatorilor de Performantă pentru Serviciile Publice de Alimentare cu Apa in conformitate cu art. 15 lit. e din Contract si a Anexei nr. 1 la Regulamentul serviciului de alimentare cu apa au fost solicitate următoarele documente: anunțurile comunicate către Primăria Păulești pentru întreruperile programate, dovezile îndeplinirii programului de verificare anual, nota explicativa prin care sa fie detaliat de ce cantitatea de apa menționată la punctul 2.1 lit. a din Tabelul cu îndeplinirea indicatorilor de performanta ca pierdere înregistrată nu corespunde cu cea menționată la Capitolul – Pierderi de apa in rețea ale aceluiași tabel;
- In ceea ce priveşte autorizațiile obligatorii pentru prestarea Serviciul public de alimentare cu apa in comuna Păulești au fost solicitate: Autorizația emisa de Direcția de Sănătate Publica; Autorizația de Mediu si Autorizația emisa de Apele Romane;
- Cu ocazia acestor verificări au fost solicitate si dovezi referitoare la asigurările de răspundere civila, obligatorii potrivit Caietului de Sarcini, anexa a Contractului.
- Referitor la încălcările Contractului de Delegare a Serviciilor Publice de Alimentare cu Apa ale Comunei Păulești, județ Prahova încheiat sub nr. 6157/8.07.2011 identificate cu ocazia verificărilor realizate.
Cu ocazia verificării documentelor trimise de delegatul S.C PAMA S.R.L au fost identificate următoarele încălcări ale Contractului:
- Neîndeplinirea investițiilor asumate prin Programul de Realizare a Investițiilor din Surse Proprii S.C Pama S.R.L la sistemul de alimentare cu apa Comuna Păulești, jud. Prahova - Anexa nr. 4 la Contract – încălcarea dispozițiilor art. 15 pct. b, n si z.
- Lipsa Autorizatei emisa de Direcția de Sănătate Publica Prahova si Autorizației de Mediu – încălcarea dispozițiilor art. 15 pct. a din Contract.
- Lipsa Asigurărilor de Răspundere Civila – încălcarea dispozițiilor Capitolului II pg. 2 paragraf 2 din Caietul de Sarcini – Anexa II la Contract si ale art. 15 pct. c din Contract.
- Nu a fost comunicata documentația necesara verificării situației pierderilor de apa – încălcarea dispozițiilor art. 15 lit. c, f si i din Contract si ale Regulamentul serviciului de Alimentare cu Apa .
- Nu au fost comunicate documente care sa permită verificarea îndeplinirii indicatorilor de performanta asumați de către delegat - art. 15 lit. e din Contract, ale Anexei nr. 1 la Regulamentul serviciului de Alimentare cu Apa si a prevederilor Capitolului II pct. c din Caietul de Sarcini.
- Nu au fost comunicate copii ale Fiselor de Intervenție care sa ateste îndeplinirea obligațiilor referitoare la remedierea defecțiunilor, deranjamentelor, avariilor si incidentelor apărute in derularea contractului – încălcarea dispozițiilor Regulamentului serviciului de Alimentare cu Apa si ale dispozițiilor art. 15 pct. c si i din Contract
- Nu au fost comunicate copii ale contractelor încheiate cu utilizatorii serviciului de alimentare cu apa – încălcarea dispozițiilor art. 15 lit. d si f din Contract.
- Nu a fost făcută dovada asigurării personalului necesar desfășurării contractului in bune condiții – încălcarea dispozițiilor art. 15 pct. h si v din Contract.
Totodata cu ocazia controlului realizat de Administrația Națională Apele Romane – Administrația Bazinală de Apa Buzău – Ialomița – Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova au fost identificate o serie de încălcări ale dispozițiilor legale in desfășurarea Contractului si au fost dispuse o serie de masuri de remediere, potrivit mențiunilor Procesului – Verbal de Constatare nr. 63/17.05.2022. Menționăm ca, pana la acest moment, delegatul nu a făcut dovada îndeplinirii acestora.
Sunt relevante in cauza si modificările aduse de pct. 14 al art. I din OUG nr. 58/2016 la art. 32 alin. 3 din Legea Serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicata, care prevăd ca ’’Durata contractelor de delegare a gestiunii este limitata. Pentru contractele de delegare a gestiunii a căror durata estimata este mai mare de 5 ani, aceasta se stabilește, după caz, in conformitate cu prevederile Legii 98/2016, ale Legii 99/2016 si ale Legii 100/2016 si nu va depăși durata maxima necesara recuperării investițiilor prevăzute in sarcina operatorului/operatorului regional prin contractul de delegare’’. După cum am precizat si anterior am solicitat dovezi delegatului referitor la investițiile realizate, inclusiv fisele de amortizare aferente acestora, informații ce nu ne-au fost comunicate.
Toate aspectele menționate mai sus sunt confirmate de corespondenta purtata cu delegatul, după cum urmează:
- Notificarea emisa sub nr. 20245/16.11.2023 de U.A.T Comuna Păulești;
- Notificarea emisa sub nr. 21874/13.12.2023 de U.A.T Comuna Păulești;
- Notificarea emisa sub nr. 22237/19.12.2023 de U.A.T Comuna Păulești;
- Notificarea emisa sub nr. 113/4.01.2024 de U.A.T Comuna Păulești;
- Notificarea emisa sub nr. 121/4.01.2024 de U.A.T Comuna Păulești;
- Notificarea emisa sub nr. 211/5.01.2024 de U.A.T Comuna Păulești;
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 886/5.12.2023;
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 925/21.12.2023;
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 931/15.12.2023;
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 7/4.01.2024
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 11/4.01.2024
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 12/5.01.2024
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 15/8.01.2024
- Adresa emisa de PAMA S.R.L sub nr. 17/8.01.2024
- Soluții propuse.
Un prim considerent vizează faptul ca in desfășurarea acestui Contract sunt aplicabile dispozițiile pct. 14 al art. I din OUG nr. 58/2016 la art. 32 alin. 3 din Legea Serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicata.
Totodata, încălcările Contractuale identificate cu ocazia verificărilor realizate sunt de esența contractului si au generat imposibilitatea operatorului delegat de a asigura un serviciu care sa respecte dispozițiile asumate prin următoarele documente:
- Contractul de Delegare a Serviciilor Publice de Alimentare cu Apa ale Comunei Păulești, județ Prahova încheiat sub nr. 6157/8.07.2011;
- Programul de Realizare a Investițiilor din Surse Proprii S.C Pama S.R.L la sistemul de alimentare cu apa Comuna Păulești, jud. Prahova - Anexa nr. 4 la Contract;
- Caietul de Sarcini al serviciului de alimentare cu apa - Captarea si Tratarea Apei;
- Regulamentul serviciului de alimentare cu apa;
- Indicatorii de Performanta pentru Serviciile Publice de Alimentare cu Apa - Anexa I la Regulamentului serviciului de alimentare cu Apa
Din considerentele expuse mai sus serviciul de alimentare cu apa s-a desfășurat cu mari dificultăți, fiind înregistrate numeroase avarii care au afectat calitatea vieții locuitorilor comunei Păulești.
Astfel, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. 2 din Contract care prevăd dreptul U.A.T Păulești de a rezilia Contractul.
In acest sens, si având in vedere solicitările repetate emise către PAMA S.R.L prin care i s-a solicitat sa își îndeplinească obligațiile, Contractul de Delegare a Serviciilor Publice de Alimentare cu Apa ale Comunei Păulești, județ Prahova încheiat sub nr. 6157/8.07.2011 va fi reziliat in conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 2.
Totodata, Delegatului i se va pune in vedere ca are obligaţia sa asigure continuarea prestării activității stipulate in contract, pana la preluarea acesteia de către delegatar pentru o perioada de maxim 90 de zile si sa predea toata documentația tehnico-economica referitoare la serviciul gestionat potrivit dispozițiilor art. 15 pct. s si t.
PRIMAR
Tudor SANDU