Art.1. Se aprobă punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a drumurilor locale de pe raza comunei Păulești necesare realizării investiției ,,Conectare-rețea inteligentă de distribuție gaze naturale-comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și oraș Slănic,,.
Art.2. Se aprobă punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a terenurilor proprietate publică a comunei Păulești necesare organizării de șantier pe durata realizării investiției ,,Conectare-rețea inteligentă de distribuție gaze naturale-comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și oraș Slănic,,.
Art.3. Se aprobă punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a terenurilor proprietate publică a comunei Păulești necesare pentru amplasarea stațiilor de reglare-măsurare-de predare (SRMP).
Art.4. Se aprobă dreptul de uz și dreptul de servitute al viitorului concesionar al rețelei de distribuție asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau privată a comunei Păulești, pe toată durata concesiunii pentru:
- Dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau modernizării obiectivelor/sistemelor.
- Dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare.
- Dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, de conducte, de linii sau alte echipamente aferente obiectivelor/sistemelor și pentru accesul la locul de amplasare a acestora.
- Dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri.
- Dreptul de acces la utilitățile publice.
Art.5. Se atestă apartenența terenurilor puse a dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, necesare realizării investiției, la domeniul public al comunei Păulești, județul Prahova conform Anexei nr. 69 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Păulești, aprobată prin HG nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova.
Art.6. Predarea suprafețelor de teren aparținând domeniului public, afectate de realizarea obiectivelor aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale pe toată durata concesiunii, a celor pentru organizarea de șantier, pentru amplasarea stațiilor de reglare măsurare de predare (SRMP) se vor face prin protocol de predare – primire încheiat între comuna Păulești și viitorul concesionar, în urma atribuirii concesionării distribuției de gaze naturale.
Art.7. Se împuternicește primarul comunei Păulești să semneze protocolul de predare – primire prevăzut la art. 6.
Art.8. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul comunei Păulești și comunicate celor interesați de secretarul general al comunei.