Nr. 38 / 25.05.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea vânzării, prin licitaţie publică organizată potrivit legii, a unui teren intravilan în suprafață totală de 802 mp, evidențiat în C.F. nr. 400212 Periam, având Nr. cadastral/Nr. topografic Top: 275/2/a, aflat în proprietatea Comunei Periam, domeniu privat

Inițiator proiect

Cornel DUMITRAȘ

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Periam

Comuna Periam

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 38 din 25.05.2023

privind aprobarea vânzării, prin licitaţie publică organizată potrivit legii, a unui teren intravilan în suprafață totală de 802 mp, evidențiat în C.F. nr. 400212 Periam, având Nr. cadastral/Nr. topografic Top: 275/2/a, aflat în proprietatea Comunei Periam, domeniu privat

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1)-(2), art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1)-(2) și art. 139 alin. (2)

din Legea nr. 1/8023 privind Constituția României, republicată;

  1. art. 3-4 și art. 8-9 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  2. Legea nr. 273/8026 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 
  3.  art. 551 pct. 1, art. 552, art. 553 alin. (1) și alin. (4), art. 555, art. 557 alin. (2) și Titlul IX din Legea nr. 287/8029 privind Codul Civil, republicată (r1) cu modificările și completările ulterioare; 
  4.  art. 311, art. 334-346, art. 354-355 și art. 362-363 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 2 alin. (2), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 6, art. 30 alin. (1) lit. c) și alin. (2), art. 40-50, art. 56-58 și art. 80-84 din Legea nr. 24/8020, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare. 

 

Ţinând cont de:

  1. raportul de evaluare întocmit de către S.C. IRCONS EVAL S.R.L., evaluator autorizat bunuri imobile ing. Lupşa Ioana Livia şi înregistrat la primăria comunei Periam sub nr. 3432/16.05.2023
  2. Hotărârea Consiliului Local al Comunei Periam nr. 88/30.10.2019 pentru aprobarea Normelor procedurale privind vânzarea prin licitație publică a bunurilor imobile (terenuri și/sau clădiri) aflate în domeniul privat al Comunei Periam;
  3. faptul că terenul în suprafaţă totală de 802 mp, evidențiat în C.F. nr. 400212 Periam, având Nr. cadastral/Nr. topografic Top: 275/2/a, se află în proprietatea Comunei Periam, domeniu privat și nu a fost revendicat în baza legilor fondului funciar sau a altor legi reparatorii;
  4. necesitatea creşterii veniturilor proprii ale bugetului local al Comunei Periam, în scopul asigurării finanţării cheltuielilor publice locale, în condiţiile legii.

 

Luând act de:

  1. referatul de aprobare înregistrat la primăria comunei Periam sub nr. 3530/18.05.2023 elaborat de primarul comunei Periam, în calitatea sa de iniţiator;
  2. raportul compartimentului de specialitate înregistrat la primăria comunei Periam sub nr. 3539/ 18.05.2023 întocmit de doamna Lorendana Dumitraș, inspector I principal în cadrul Compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe al primăriei comunei Periam;
  3. prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local Periam aprobat prin H.C.L. Periam nr. 55/23.10.2020;
  4.  avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Periam.       

     

În temeiul prevederilor art. 108, art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. c), art. 129 alin. (6) lit. b), art. 134 alin. (1) lit. a), 134 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a), art. 136, art. 139 alin. (1) și alin. (2), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197-802, art. 243 alin. (1) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PERIAM

adoptă prezenta hotărâre:

 

Art. 1. Se aprobă vânzarea, prin licitație publică, organizată potrivit legii, a terenului intravilan înscris în C.F. nr. 400212  Periam (Nr. C.F. vechi: 1692), având Nr. cadastral/Nr. topografic Top: 275/2/a, în suprafață totală de 802 mp, reprezentând teren intravilan situat în localitatea Periam, Județul Timiș și aflat în proprietatea Comunei Periam, domeniul privat.

 

 Art. 2. Câştigătorul licitaţiei acestui teren va suporta şi cheltuielile ocazionate cu evaluarea terenului. Plata cheltuielilor ocazionate cu evaluarea terenului se va face la casieria primăriei și se va achita integral la data încheierii contractului de vânzare pentru teren.

 

Art. 3. Plata contravalorii terenului se va face în lei de către cumpărător, câștigătorul licitației, prin ordin de plată emis de cumpărător depus în contul Comunei Periam, cod fiscal 4759543 sau în numerar la casieria Primăriei comunei Periam, cont nr. RO38TREZ62721390207XXXXX deschis la Trezoreria Sânnicolau Mare. 

 

Art. 4. Se aprobă ca Documentaţia de atribuire să cuprindă cel puţin elementele prevăzute în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 5. Se aprobă Caietul de sarcini pentru ofertanţii participanţi la licitaţia publică organizată conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 6. Se aprobă Regulamentul de atribuire (fișa de date a procedurii) conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 7. Se aprobă Formularele şi modelele de documente prevăzute în Anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 8. (1) Se aprobă Raportul de evaluare întocmit de S.C. Ircons Eval S.R.L. și înregistrat la primăria Comunei Periam sub nr. 3432/16.05.2023.

           (2) Se stabileşte suma de 48.396 lei ca preţ minim de pornire a licitaţiei pentru vânzarea terenului descris la art. 1 al prezentei hotărâri, conform Raportului de evaluare nr. 3432/16.05.2023 întocmit de S.C. Ircons Eval S.R.L. 

                       (3) Contractul de vânzare în formă autentică se va încheia în fața notarului public. 

 

Art. 9. Suma încasată din vânzarea prin licitație publică a imobilului (teren) va constitui venit la bugetul local al Comunei Periam.

Art. 10. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va încredința comisia de licitaţie, comisia de contestaţii, care vor fi stabilite prin dispoziţia primarului, primarul comunei Periam, domnul Cornel Dumitraș care este împuternicit de către Consiliul Local Periam să semneze contractul de vânzare, precum şi Compartimentul Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul primăriei comunei Periam.

 

Art. 11. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Periam, în termenul prevăzut de lege:

  • Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş - Serviciul controlul legalităţii, aplicării actelor cu caracter reparatoriu şi contencios administrativ;
  • primarului comunei Periam;
  • consilierilor din cadrul Consiliului Local al Comunei Periam;
  • comisiei de licitaţie și comisiei de contestaţii;
  • compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul primăriei comunei Periam;
  • doamnei Lorendana Dumitraș, inspector I principal în cadrul primăriei comunei Periam
  • responsabilului CFP;
  • la dosarul şedinţei;
  • se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariaperiam.ro.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Oana-Antonia SORCA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PERIAM,

Daciana BRONȚ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 38 / 25.05.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 38 / 25.05.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 25.05.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 12.06.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 26.05.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu