Consiliul Local al Comunei Periam, Judeţul Timiş, CIF 4759543, ales în condiţiile stabilite de Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali s-a reunit în şedinţa extraordinară din data de 04.01.2024.
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1)-(2) și art. 139 alin. (2) din Legea nr. 1/2003 privind Constituția României, republicată;
- art. 3-4 și art. 8-9 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 alin. (2), art. 858-886, art. 879, alin. (2) și art. 880 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată (r1) cu modificările și completările ulterioare;
- art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27 și art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 457, art. 465, art. 470, art. 474, art. 475, art. 478, art. 484, art. 486, art. 491 şi art. 493 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. I pct. 215 din Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată (r1), cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 6 alin. (1) lit. k), lit. l), lit. p) și lit. o), art. 7, art. 8 alin. (1) și art. 26 alin. (5) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată (r1);
- Ordinul ANRSC nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor;
- O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare;
- O.G. nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor;
- O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;
- art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată (r1), cu modificările şi completările ulterioare.
- art. 2 alin. (2), art. 41, alin. (5), art. 50 alin. (4), art. 58-59, art. 61-62 și art. 70 din Legea nr. 24/2000, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Ţinând cont de:
- Hotărârea Consiliului Local Periam nr. 73/06.09.2019 privind instituirea unei taxe speciale în vederea colectării și transportării deșeurilor municipale de pe raza UAT Periam, ca urmare a situației de urgență generată de nerespectarea clauzelor contractuale de către operatorul de salubrizare ASOCIEREA S.C. BRAI-CATA S.R.L. - S.C. LIBRO EVENTS S.R.L. cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Periam nr. 24/27.04.2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în Comuna Periam, pentru anul 2024;
- extrasul din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, publicat la 29 septembrie 2023 potrivit căruia rata de schimb a monedei euro la data de 29 septembrie 2023 este de 4,9735 lei;
- faptul că sumele evidențiate în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se indexează anul în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an și publicată în Jurnalul Uniunii Europene și de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, existând comunicări în acest sens pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice și Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei referitoare la cursul de schimb a monedei euro.
Luând act de:
- referatul de aprobare nr. 74/04.01.2024 prezentat de primarul comunei Periam, domnul Cornel Dumitraș;
- raportul compartimentului de specialitate nr. 80/04.01.2024 întocmit de doamna Simona-Elena Ferchi, inspector I principal-impozite și taxe în cadrul Compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe al primăriei comunei Periam;
- prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local Periam aprobat prin H.C.L. Periam nr. 85/23.10.2020;
- avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Periam.
În temeiul prevederilor art. 87 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. d), art. 129 alin. (7) lit. n), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit a) și alin. (4), art. 136, art. 139 alin. (3) lit. c), art. 140, art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197-200, art. 243 alin. (1) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PERIAM
adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. Se aprobă modificarea și completarea H.C.L. Periam nr. 24/27.04.2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în Comuna Periam, pentru anul 2024, în sensul că după art. 1 alin. (2) se introduce un nou alineat, respectiv alin. (3), care va avea următorul conținut:
„(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), sumele prevăzute în tabelul reprezentând Anexa nr. 1 menționate la art. 470 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 - Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se indexează cu 4,9735 lei (în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului 2023 şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, comunicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și Ministerului Finanțelor Publice).”
Art. 2. Se aprobă modificarea și completarea H.C.L. Periam nr. 24/27.04.2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în Comuna Periam, pentru anul 2024, în sensul că se va modifica și completa CAPITOLUL VIII -TAXE SPECIALE, art. 484 alin. (3) poziția nr. 31 - Taxa specială de salubrizare pentru persoanele fizice/sau juridice care nu au încheiat contract cu operatorul care prestează acest serviciu din Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor şi taxelor locale, taxele speciale şi amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al Comunei PERIAM în limitele şi în condiţiile titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal - și care reprezintă Anexa nr. 1 la H.C.L. Periam nr. 24/27.04.2023 și va avea următorul conținut:
„Art. 484 alin. (3), poziția nr. 31: Taxa specială de salubrizare pentru persoanele fizice/sau juridice care nu
au încheiat contract cu operatorul care prestează acest serviciu va fi, după cum urmează:
- În cazul persoanelor fizice:
- · 46 lei/gospodărie/lună în cazul gospodăriilor formate din cel puțin 2 persoane;
- · 23 lei/gospodărie/lună în cazul gospodăriilor formate dintr-o singură persoană;
- · 12 lei/persoană/lună în cazul gospodăriilor formate numai din pensionari;
- · 23 lei/gospodărie/lună în cazul proprietarilor care dețin 2 sau mai multe case pe raza comunei Periam, începând cu cea de-a doua proprietate și cu condiția ca acestea să un fie locuite permanent de către proprietari sau alte persoane (ex. chiriași.etc.);
- · 12 lei/casă de vacanță/lună în cazul caselor de vacanță din zona Periam-Port;
- · în cazul imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice care sunt date spre închiriere, concesiune, sau sub orice altă formă altor persoane fizice, plata taxei special intră în obligația proprietarilor imobilelor.
- În cazul persoanelor juridice:
- în cuantum de 102 lei/sediu sau/și punct de lucru/lună, pentru cei care dețin o singură pubelă de până la 240 l (farmacii, societăți care comercializează produse nealimentare, birouri, etc.);
- în cuantum de 240 lei/m3 de deșeuri colectate/sediu sau/și punct de lucru pentru cei care depășesc volumul de 240 l (supermarcheturi, magazine mixte, fabrici de panificație, restaurante, săli de evenimente, baruri, în special societăți care comercializează produse alimentare și băuturi răcoritoare și/sau alcoolice);
- în cazurile în care activitatea firmei nu este una care generează un volum mare de deșeuri se aplică taxa prevăzută la lit. a);
- în cazul în care la aceeași adresă își desfășoară activitatea o societate, iar o parte a imobilului e clădire rezidențială, taxa de salubrizare se impută societății, calculată în conformitate cu taxele prexăzute la lit. a) sau lit. b), după caz”.
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare de la 01.01.2024 şi va completa Hotărârea nr. 24/27.04.2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în Comuna Periam, pentru anul 2024, adoptată de Consiliul Local Periam.
Art. 4. Cu data adoptării prezentei hotărâri, își încetează aplicabilitatea orice prevederi contrare.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va încredința primarul comunei Periam, domnul Cornel Dumitraș, doamna Simona-Elena Ferchi, inspector I principal-impozite şi taxe, precum și Compartimentul Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul primăriei comunei Periam
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Periam, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului-Judeţul Timiş - Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
- primarului comunei Periam;
- consilierilor din cadrul Consiliului Local al comunei Periam;
- compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul primăriei comunei Periam;
- compartimentului Agricol, Protecția mediului din cadrul primăriei comunei Periam;
- doamnei Simona-Elena Ferchi, inspector I principal-impozite și taxe în cadrul primăriei comunei Periam;
- doamnei Ramona-Maria Cîtea, casier în cadrul primăriei comunei Periam;
- S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L.;
- responsabilului CFP;
- la dosarul şedinţei;
- se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariaperiam.ro.