Consiliul Local al Comunei Periam, Judeţul Timiş, CIF 4759543, ales în condiţiile stabilite de Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali s-a reunit în şedinţa ordinară din data de 19.12.2024.
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1)-(2), art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1)-(2) și art. 139 alin. (2) din Legea nr. 1/2003 privind Constituția României, republicată;
- art. 3-4 și art. 8-9 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- c) art. 1 alin. (4), art. 12 alin. (1) și alin. (3), art. 16 alin. (1) și alin. (6), art. 19 alin. (1), alin. (6) lit. a) și alin. (7), art. 115 alin. (2) lit. f) și art. 116 alin. (1) și alin. (5) lit. i) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
- d) art. 3 alin. (3) lit. d) din Anexa nr. 1 la O.A.P. nr. 6800/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind procesul de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar și pentru aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul scolar 2024-2025;
- e) O.A.P. nr. 6613/2024 pentru aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul școlar 2025-2026;
- art. 2 alin. (2), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 6, art. 30 alin. (1) lit. c) și alin. (2), art. 40-50, art. 56-58 și art. 80-84 din Legea nr. 24/2000, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Ţinând cont de:
- adresa nr. 28552/04.10.2024 a Inspectoratului Școlar Județean Timiș, înregistrată la primăria comunei Periam cu nr. 7800/07.10.2024, prin care se solicită transmiterea documentelor privind otganizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular, pentru anul școlar 2025-2026;
- raportul argumentativ al Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Periam, înregistrat la primăria comunei Periam cu nr. 8191/21.10.2024, prin care se propune structura rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, organizată la nivelul Comunei Periam, care vor funcționa în anul școlar 2025-2026;
- Dispoziția nr. 155/21.10.2024 privind aprobarea proiectului rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, organizată la nivelul Comunei Periam, care vor funcționa în anul școlar 2025-2026, emisă de primarul comunei Periam;
- adresa nr. 30799/15.11.2024 a Inspectoratului Școlar Județean Timiș, înregistrată la primăria comunei Periam cu nr. 9156/19.11.2024, potrivit căreia se emite avizul conform pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, privind organizarea/reorganizarea reţelei şcolare din raza teritorială a U.A.T. Periam, care vor funcţiona în anul şcolar 2025-2026.
Luând act de:
- referatul de aprobare nr. 9970/12.12.2024 prezentat de primarul comunei Periam, județul Timiș, în calitatea sa de inițiator;
- raportul compartimentului de specialitate înregistrat la primăria comunei Periam cu nr. 9985/12.12.2024 întocmit de doamna Viorica-Alina Negrilă, referent de specialitate II-resurse umane în cadrul Compartimentului Soluționare petiții, Resurse umane, al primăriei comunei Periam;
- prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local Periam, aprobat prin H.C.L. nr. 72/01.11.2024;
- avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Periam.
În temeiul prevederilor art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. d), art. 129 alin. (7) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a) și alin. (4), art. 139 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197-200, art. 240, art. 243 alin. (1) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PERIAM
adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. Se aprobă rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat, organizată la nivelul Comunei Periam, care vor funcționa în anul școlar 2025-2026 (învățământ de stat), conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentului proiect de hotărâre se va încredinţa primarul comunei Periam, domnul Cornel Dumitraș și conducerea Liceului Teoretic Periam.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Periam, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului-Judeţul Timiş - Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
- primarului comunei Periam;
- consilierilor din cadrul Consiliului Local al comunei Periam;
- Inspectoratului Școlar Județean Timiș;
- Liceului Teoretic Periam;
- compartimentului Soluționare petiții, Resurse umane din cadrul primăriei comunei Periam;
- la dosarul ședinței;
- se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariaperiam.ro.