Consiliul Local al Comunei Periam, Judeţul Timiş, CIF 4759543, ales în condiţiile stabilite de Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali s-a reunit în şedinţa ordinară din data de 19.12.2024.
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 1/2003 privind Constituția României, republicată;
- art. 3-4 și art. 8-9 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 alin. (2), art. 858-868, art. 879 alin. (2) și art. 880 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată (r1) cu modificările și completările ulterioare;
- art. 2 şi art. 6 din H.G. nr. 427/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 39-40, art. 42 alin. (1) și alin. (4), art. 43 alin. (2) și art. 44 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată (r1), cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, republicată (r1), cu modificările și completările ulterioare;
- art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (3), art. 30 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 80-83 din Legea nr. 24/2000, rerepublicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Luând act de:
- referatul de aprobare nr. 9972/12.12.2024 prezentat de primarul comunei Periam, domnul Cornel Dumitraș;
- raportul compartimentului de specialitate nr. 9987/12.12.2024 întocmit de doamna Paula-Gianina Copil, inspector I principal - asistent social în cadrul Compartimentului Asistență socială al primăriei comunei Periam;
- prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local Periam, aprobat prin H.C.L. nr. 72/01.11.2024;
- avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Periam.
În temeiul prevederilor art. 87 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. d), art. 129 alin. (7) lit. b), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) și alin. (3) lit. a), art. 136, art. 139 alin. (1), art. 139 alin. (3) lit. a), art. 140, art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 197-200, art. 243 alin. (1) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PERIAM
adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. Pentru anul 2025, se aprobă numărul maxim de posturi pentru asistenții personali, precum și numărul de indemnizații lunare care se vor acorda persoanelor cu handicap grav, după cum urmează:
- un număr maxim de 55 de posturi pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, posturi prevăzute distinct la nivelul primăriei comunei Periam;
- un număr maxim de 40 indemnizații lunare acordate persoanelor cu handicap grav (sau, după caz, reprezentantului legal al minorului/adultului cu handicap grav).
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredinţează primarul comunei Periam, domnul Cornel Dumitraș, Compartimentul Financiar-contabil, impozite și taxe, precum şi Compartimentul Asistenţă socială din cadrul primăriei comunei Periam.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Periam, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului-Judeţul Timiş - Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
- primarului comunei Periam;
- consilierilor din cadrul Consiliului Local al comunei Periam;
- doamnei Copil Paula-Gianina, inspector I principal-asistent social în cadrul primăriei comunei Periam;
- compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul primăriei comunei Periam;
- la dosarul şedinţei;
- se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariaperiam.ro.