REGULAMENTUL PROPRIU
cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia dispoziţiilor
emise de primarul Comunei Periam, revizuit potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019
Art.1. Prezentul Regulament, în aplicarea dispoziţiilor art. 84 coroborate cu celelalte din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia dispozițiilor emise de primarul Comunei Periam.
Art.2. (1) Dispoziția primarului reprezintă un act administrativ. Actul administrativ reprezintă principalul act juridic care intervine în activitatea autorităţilor publice. Potrivit art. 2 alin. 1, lit.c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este actul individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.
(2) Dispoziţia constituie actul juridic ce exprimă o voinţă manifestată unilateral de către primarul Comunei Periam şi produce în mod direct efecte juridice, are caracter de actualitate şi este obligatorie:
a) pe întreg teritoriul Comunei Periam, în cazul în care dispoziţia are caracter normativ;
b) pentru persoana sau persoanele nominalizate, în cazul în care dispoziţia are caracter individual.
(3) Prin dispoziţie se creează/se modifică/se sting unele drepturi şi obligaţii sau se aprobă/se interzice o activitate din domeniile care intră în competenţa primarului, potrivit legii sau ca însărcinare dată de către Consiliul Local al Comunei Periam.
Art.3. (1) Organizarea executării şi executarea în concret a dispozițiilor constituie o preocupare și obligație constantă a viceprimarului și/sau a secretarului general al comunei și/sau a funcționarilor responsabilizaţi cu aducerea la îndeplinire a dispoziției respective.
(2) Neaducerea la îndeplinire a prevederilor dispozițiilor emise de primar, la termenele şi în condiţiile prevăzute în acestea, se sancţionează potrivit art. 490-501 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare sau potrivit art. 247-265 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, după caz.
Art.4. (1) Spre deosebire de hotărârile adoptate de Consiliul Local, în cazul cărora legiuitorul reglementează în concret (art. 136 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare) obligativitatea iniţierii şi elaborării, în prealabil, a unor proiecte de hotărâri cu sprijinul secretarului general al comunei și care trebuie însoțite de referatul de aprobare al primarului, de raportul/rapoartele întocmit/e de către compartimentele de resort din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale ori de către conducătorii instituţiilor/serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Comunei Periam în conformitate cu competenţele, atribuţiile şi limitele ce le revin, de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, precum și de alte documente prevăzute de legislația specială, urmând ca ulterior proiectele de hotărâri să fie dezbătute și supuse spre adoptare, prin vot, în cazul dispozițiilor, legiuitorul nu reglementează în concret obligativitatea iniţierii şi elaborării unor proiecte de dispoziții, acestea fiind emise din inițiativa primarului Comunei Periam și nefiind supuse spre dezbaterea și adoptarea unui for deliberativ; din aceste considerente, nu se vor întocmi proiecte de dispoziții.
(2) Emiterea unor proiecte de dispoziții ar conduce la crearea unei birocrații excesive, dar și la cheltuieli în plus cu materialele consumabile (orice dispoziție ar dubla cantitatea necesară de hârtie, toner) și cu spațiul necesar arhivării dispozițiilor primarului (dispozițiile fiind însoțite de toate documentele precizate în preambulul acestora); primarul are doar obligația respectării avizelor prealabile din partea altor autorități publice atunci când legislația în vigoare impune acest fapt.
Art.5. (1) Dispozițiile primarului trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi fond prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare, adaptate acestor categorii de acte şi nu pot contraveni unor prevederi din acte normative de nivel superior.
(2) Dispoziția are următoarele părţi constitutive: titlul, formula introductivă, preambulul, partea dispozitivă şi formula de atestare a autenticităţii.
(3) Titlul dispoziției cuprinde obiectul reglementării exprimat sintetic.
(4) Se interzice ca titlul unei dispoziții să fie acelaşi cu cel al altei dispoziții în vigoare, numai dacă, prin acea dispoziție, se abrogă dispoziția respectivă.
(5) După titlu se folosește următoarea Formulă introductivă: «Primarul Comunei Periam, Județul Timiș», urmând apoi preambulul.
(6) Preambulul cuprinde:
a) menţionarea dispoziţiilor legale pe baza şi în executarea cărora dispoziția a fost iniţiată;
b) emiterea, în sinteză, a scopului reglementării;
c) avizele avute în vedere, atunci când pentru emiterea dispoziției respective se impune obţinerea unui astfel de aviz;
d) în finalul preambului se folosește sintagma: «În temeiul prevederilor art. 155 alin. 1 lit. a, art. 155 alin. 2 lit. a, art. 196 alin. 1 lit. b, art. 197-200 și art. 240 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare ».
(7) După preambul se folosește următoarea formulă: «DISPUNE:», urmând apoi partea dispozitivă.
(8) Partea dispozitivă a dispoziției reprezintă conţinutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.
(9) Formula de atestare a autenticităţii cuprinde:
a) denumirea funcției persoanei care emite dispoziția, respectiv: „PRIMAR”, sub care se înscrie numele și prenumele primarului care exercită această funcţie, lăsându-se spaţiul necesar pentru semnătura acestuia;
b) formula „Contrasemnează”, iar sub aceasta se menționează denumirea funcției publice de conducere a persoanei care semnează pentru legalitate dispoziția, respectiv: „SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI”, urmând ca dedesubt să se înscrie numele și prenumele persoanei care exercită respectiva funcţie, lăsându-se spaţiul necesar pentru semnătura sa;
c) numărul de înregistrare al dispoziției respective și data emiterii sale sunt înscrise în finalul dispoziției, întregind identitatea acesteia.
Art.6. (1) Dispoziţiile sunt întocmite la solicitarea primarului de către secretarul general al comunei cu sprijinul compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
(2) Dispoziţiile primarului pot fi însoțite, după caz, atunci când situația o impune, de referatele/rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Ulterior, dispozițiile sunt date spre semnare, mai întâi, secretarului general al comunei pentru a se asigura legalitatea dispoziției, iar ulterior se înaintează spre semnare primarului.
(3) Semnarea pentru legalitate poate fi:
a) favorabilă, caz în care dispoziţia se semnează de către secretarul general al comunei și se înaintează ulterior spre semnare primarului;
b) favorabilă, cu condiția respectării unor obiecţii sau propuneri din partea secretarului general al comunei atunci când acesta apreciază că acestea se justifică, astfel încât obiecțiile/propunerile să fie avute în vedere de către primar la definitivarea dispoziţiei;
c) negativă; în acest caz, refuzul de avizare se motivează în drept și fapt de către secretarul general al comunei printr-un referat care, după caz, poate fi însoţit de documentele sau de informaţiile pe care se sprijină.
(4) Semnarea pentru legalitate de către secretarul general al comunei se poate face:
a) până cel târziu cu două ore înainte de sfârşitul programului de lucru al zilei în care primarul a solicitat elaborarea dispoziţiei;
b) în cazul în care elaborarea dispoziţiei necesită o documentare aprofundată şi care nu permite încadrarea în termenul prevăzut la lit.a), înainte de expirarea acestui termen, secretarul general al comunei poate solicita primarului încuviinţarea privind prelungirea termenului; termenul stabilit de primar nu poate fi depăşit.
Art.7. (1) După semnarea dispoziţiilor de către primarul și secretarul general al comunei, atunci când în conţinutul acestora se regăsesc materializate, dacă este cazul, obiecţiunile sau propunerile secretarului general al comunei, acesta din urmă le atribuie, de îndată, numere în ordinea datării lor cronologice din Registrul special pentru evidenţa dispoziţiilor începând cu nr.1 pentru fiecare an calendaristic.
(2) În cazul în care, în conținutul dispoziţiilor nu se regăsesc materializate obiecţiile sau propunerile secretarului general al comunei ori primarul refuză să le semneze ca efect al faptului că semnarea pentru legalitate este negativă, secretarul general al comunei are obligaţia să procedeze, de îndată, la atribuirea de număr de ordine, potrivit alin.(1), urmând ca obiecţiile sau propunerile, precum şi motivarea pentru contrasemnarea negativă, să fie comunicate prefectului în condiţiile prevăzute la art. 197 alin. 3 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.8. În situaţia în care persoanele îndreptățite să semneze dispozițiile primarului (primarul și secretarul general al comunei) se află în concediu legal de odihnă ori la programe de formare profesională sau în delegație ori în alte situații similare, semnarea dispoziţiilor, precum şi semnarea pentru legalitate se exercită de către persoanele care sunt înlocuitorii de drept prin lege ori de către persoanele împuternicite a-i înlocui pe cei în cauză, înlocuire realizată tot prin intermediul unei dispoziții a primarului, în limitele şi în condiţiile legii. În acest caz, sub numele și prenumele primarului sau secretarului general al comunei, cel împuternicit va semna cu semnătura sa, folosind înaintea semnăturii sale semnul „apostrof” care reprezintă echivalentul cuvântului „pentru”.
Art.9. Prin grija secretarului general al comunei, la termenele şi în condiţiile prevăzute de lege, se asigură comunicarea dispoziţiilor primarului Comunei Periam către autorităţile, instituţiile, persoanele interesate, dar şi aducerea la cunoştinţă publică a acestora, precum şi publicarea pe pagina de internet la adresa: www.primatimperiam.ro a dispoziţiilor emise de Primarul Comunei Periam.
PRIMARUL COMUNEI PERIAM,
DUMITRAȘ CORNEL