Nr. 21 / 26.03.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Programului Anual al Achiziţiilor Publice al Comunei Pesac pe anul 2024 – actualizat și definitivat după aprobarea bugetului local al Comunei Pesac pe anul 2024

Inițiator proiect

Cornel TOMA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

28 Martie 2024

Hotărâre

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Pesac

Comuna Pesac

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 21 din 26.03.2024

privind aprobarea Programului Anual al Achiziţiilor Publice al Comunei Pesac pe anul 2024 – actualizat și definitivat după aprobarea bugetului local al Comunei Pesac pe anul 2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 31 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) – (2) și art. 138 alin. (4) – (5) din Constituția României nr. 1/2003, republicată;

b) art. 3, art. 4 și art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; 

c) prevederile art. 19 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 21 alin. (1) - (2) și alin. (4) și art. 22 – 23 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

d) prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; 

e) prevederile art. 12 – 14 din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică acord-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; 

f) prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

g) prevederile Ordinului ANAP nr. 281/2016 privind stabilirea formularelor standard ale Programului anual al achizițiilor publice și Programului anual al achizițiilor sectoriale;

h) prevederile art. 87 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art.129 alin. (2) lit. b), art. 129 alin. (4) lit. f), art. 134 alin. (1) și alin. (3) lit. a), art. 140, art. 139 alin. (3) lit. a), art. 197 – 200, art. 243 alin. (1) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

i) prevederile art. 3, art. 58, art. 59 și art. 80 – 84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare; 

j) prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) Programul Anual al Achiziţiilor Publice al Comunei Pesac pe anul 2024 actualizat și definitivat, înregistrat la Primăria Comunei Pesac sub nr. 942/19.03.2024;

b) prevederile H.C.L. Pesac nr. 78/18.12.2023 privind aprobarea Programului Anual al Achizițiilor Publice al Comunei Pesac pe anul 2024;

c) prevederile H.C.L. Pesac nr. 12/08.02.2024 privind aprobarea bugetului local al Comunei Pesac pe anul 2024;

Luând act de:

a) referatul de aprobare nr. 955/20.03.2024 elaborat de primarul Comunei Pesac, Județul Timiș, în calitatea sa de inițiator;

b) raportul compartimentului de specialitate prezentat de doamna Dada Stefania–Aurelia, consilier achiziţiile publice I superior în cadrul Primăriei Comunei Pesac, prin care solicită consiliului local aprobarea Programului Anual al Achiziţiilor Publice al Comunei Pesac pe anul 2024 – actualizat și definitivat după aprobarea bugetului local al Comunei Pesac pe anul 2024;

c) prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local Pesac aprobat prin H.C.L. Pesac nr. 25/22.04.2021;

d) avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Pesac;          

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei pesac

întrunit în a 15-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă Programul Anual al Achiziţiilor Publice al Comunei Pesac pe anul 2024 – actualizat și definitivat după aprobarea bugetului local al Comunei Pesac pe anul 2024, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. În măsura în care se vor aloca şi alte sume care să sprijine bugetul local al Comunei Pesac pe parcursul anului 2024 şi vor fi realizate şi alte achiziţii care nu sunt prevăzute în Programul Anual al Achiziţiilor Publice pentru anul 2024 – actualizat și definitivat după aprobarea bugetului local pe anul 2024, acesta din urmă se poate modifica sau completa corespunzător prin dispoziție scrisă a primarului Comunei Pesac.

Art. 3. Se împuterniceşte domnul Toma Cornel, primarul Comunei Pesac, să numească comisia de evaluare a ofertelor pentru fiecare achiziţie publică în parte. 

Art. 4. Prezenta hotărâre se poate contesta în termenul și potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va încredința domnul primar Toma Cornel, Compartimentul Financiar-contabil, impozite şi taxe, Compartimentul Achiziții publice și Transport public, precum și responsabilul CFP din cadrul Primăriei Comunei Pesac. 

Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al Comunei Pesac, în termenul prevăzut de lege:

  • Instituţiei Prefectului-Judeţul Timiş – Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
  • Primarului Comunei Pesac;
  • Consiliului Local Pesac;
  • Compartimentului Achiziții publice și Transport public din cadrul Primăriei Comunei Pesac;
  • Compartimentului Financiar-contabil, impozite şi taxe din cadrul Primăriei Comunei Pesac;
  • Responsabilului CFP din cadrul primăriei;
  • La dosarul şedinţei;
  • Se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariapesac.ro, la secțiunea emol.ro/pesac-tm.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Florin COVACI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PESAC,

Angelica DUMITRAȘ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 21 / 26.03.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 1
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 21 / 26.03.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 26.03.2024
2 Comunicarea către primar 28.03.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 08.04.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 26.03.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 28.03.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 28.03.2024