Proiect de hotărâre
Nr. 46 din 21.10.2025
privind aprobarea implementării proiectului „SISTEM FOTOVOLTAIC HIBRID PENTRU ALIMENTAREA REȚELEI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA PESAC”
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 31 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) – (2) și art. 138 alin. (4) - (5) din Constituţia României, republicată;
b) art. 3 – 4 și art. 8 – 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2) din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
d) prevederile art. 19 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 21 alin. (1) – (2) și alin. (4) și art. 22 – 23 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) prevederile Ghidului Solicitantului Condiții Specifice de accesare a fondurilor prin Asociația „Grup de Acțiune Locală Triplex Confinium” (GAL Triplex Confinium) pentru Intervenția „Sprijin pentru realizarea de investiții în domeniul energiei regenerabile și al economisirii energiei” – PLANUL STRATEGIC PAC 2023-2027, INTERVENȚIA DR 36 LEADER, Program finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin F.E.A.D.R.;
f) prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
g) prevederile art. 87 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. b), art. 129 alin. (4) lit. d) – e), art. 134 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. d), art. 140, art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197-200, art. 243 alin. (1) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
h) prevederile art. 3, art. 58, art. 59 și art. 80 – 84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare;
i) prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei pesac
adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Se aprobă implementarea proiectului „SISTEM FOTOVOLTAIC HIBRID PENTRU ALIMENTAREA REȚELEI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA PESAC”, denumit în continuare Proiectul.
Art. 2. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin PLANUL STRATEGIC PAC 2023-2027, INTERVENȚIA DR 36 LEADER., potrivit legii.
Art. 3. Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art. 4. Numărul locuitorilor și operatorii economici deserviți de Proiect, după caz, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexă, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Reprezentantul legal al Comunei Pesac este, potrivit legii, primarul acesteia, care are și calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 6. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către domnul Toma Cornel, primarul Comunei Pesac, de către doamna Dada Stefania-Aurelia, consilier achiziții publice I superior în cadrul Compartimentului Achiziții publice și Transport public al Primăriei Comunei Pesac, precum și de către Compartimentul Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul Primăriei Comunei Pesac..
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al Comunei Pesac, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului-Judeţul Timiş – Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
- Primarului Comunei Pesac, în vederea ducerii la îndeplinire;
- Consilierilor din cadrul Consiliului Local al Comunei Pesac;
- Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR);
- Asociației Grup de Acțiune Locală Triplex Confinium (GAL Triplex Confinium);
- Doamnei Dada Stefania-Aurelia, în calitate de consilier achiziții publice I superior în cadrul Primăriei Comunei Pesac;
- Compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul Primăriei Comunei Pesac;
- Responsabilului CFP;
- La dosarul şedinţei;
- Se aduce la cunoștința publică prin afișarea pe pagina de internet www.primariapesac.ro, la secțiunea emol.ro/pesac-tm.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL COMUNEI PESAC
Cornel TOMA
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PESAC
Angelica DUMITRAȘ