Proiect de hotărâre
Nr. 10 din 24.02.2026
pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 46/22.10.2025 privind aprobarea implementării proiectului „SISTEM FOTOVOLTAIC HIBRID PENTRU ALIMENTAREA REȚELEI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA PESAC”
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) prevederile art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) – (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;
b) prevederile art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată (r1) cu modificările ulterioare;
d) prevederile art. 19 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 21 alin. (1) – (2) și alin. (4) și art. 22 – 23 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) prevederile Ghidului Solicitantului Condiții Specifice de accesare a fondurilor prin Asociația „Grup de Acțiune Locală Triplex Confinium” (GAL „Triplex Confinium”) pentru Intervenția „Sprijin pentru realizarea de investiții în domeniul energiei regenerabile și al economisirii energiei” – PLANUL STRATEGIC PAC 2023-2027, INTERVENȚIA DR 36 LEADER, Program finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin F.E.A.D.R.;
f) prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
g) prevederile art. 87 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. b), art. 129 alin. (4) lit. d) – e), art. 134 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. d), art. 140, art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197-200, art. 243 alin. (1) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
h) prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările şi completările ulterioare.
i) prevederile art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (3), art. 30 alin. (1) lit. c) și alin. (2), art. 58, art. 59 precum și art. 80 – 84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei pesac
adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. Hotărârea Consiliului Local Pesac nr. 46/22.10.2025 privind aprobarea implementării proiectului „SISTEM FOTOVOLTAIC HIBRID PENTRU ALIMENTAREA REȚELEI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA PESAC” se modifică și se completează după cum urmează:
1. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31, cu următorul conținut:
Art. 31. Consiliul Local Pesac își ia angajamentul de a asigura accesul public la investiția realizată fără a fi percepute taxe, păstrând încadrarea proiectului la categoria: proiect negenerator de venit.
2. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 51, cu următorul conținut:
Art. 51. Se împuternicește domnul Toma Cornel, având funcția de primar al Comunei Pesac, pentru a reprezenta Comuna Pesac în relația cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Triplex Confinium” și cu AFIR pe perioada derulării proiectului Sistem fotovoltaic hibrid pentru alimentarea rețelei de iluminat public în Comuna Pesac, în calitate de reprezentant legal.
Art. II. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va încredinţa domnul Toma Cornel, primarul Comunei Pesac, domnul Stoian Sebastian-Manuel, inspector I asistent-impozite și taxe, precum și Compartimentul Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul Primăriei Comunei Pesac.
Art. III. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului- Judeţul Timiş – Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
- Consiliului Local Pesac;
- Primarului Comunei Pesac;
- Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR);
- Asociației Grup de Acțiune Locală Triplex Confinium (GAL Triplex Confinium);
- Doamnei Dada Stefania-Aurelia, în calitate de consilier achiziții publice I superior în cadrul Primăriei Comunei Pesac;
- Compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul Primăriei Comunei Pesac;
- Responsabilului CFP;
- La dosarul şedinţei;
- Se aduce la cunoștința publică prin afișarea pe pagina de internet www.primariapesac.ro, la secțiunea emol.ro/pesac-tm.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL COMUNEI PESAC
Cornel TOMA
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PESAC
Angelica DUMITRAȘ