Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 34 / 21.07.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind desemnarea noului reprezentant al Comunei Pesac în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ"

Raportul compartimentelor de resort

Raport Achiziții publice, Transport public și Implementare proiecte

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Pesac

Comuna Pesac

Proiect de hotărâre

Nr. 34 din 21.07.2026

privind desemnarea noului reprezentant al Comunei Pesac în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ"

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) prevederile art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2), art. 122 și art. 138 alin. (4) - (5) din Constituţia României, republicată;

b) prevederile art. 3 – 4, art. 6 paragraful 1  și art. 8 - 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) prevederile art. 7 alin. (2) din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

d) prevederile art. 87 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. b) – d), art. 129 alin. (7) lit. n), art. 134 alin. (1) şi alin. (3) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. d), art. 173 alin. (1) lit. d) și lit. e), alin. (5) și alin. (7), art. 196 alin. (1) lit. a) şi art. 197 – 200, art. 243 alin. (1) şi art. 255, din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

e) prevederile art. 35 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

f) prevederile art. 3 alin. (1), art. 7, art. 8 alin. (3) și art. 9 – 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

g) prevederile art. 2 – 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. g) și art. 21 din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;

h) prevederile Ordonanței de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;

i) prevederile Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare;

j) prevederile Regulamentului (CE) nr.1370/2007 a Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.1191/69 și nr.1107/70 ale Consiliului;

k) prevederile art. 3, art. 82 și art. 84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;

Ținând cont de:

  1. Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 557/02.10.2025 în baza căruia a fost emisă Autorizația nr. 0506/02.10.2025 pentru Autoritatea de Autorizare din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”; 
  2. avizul favorabil nr. RG/1682/20.02.2026 a Consiliului Concurenței referitor la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației aferente procedurii de atribuire directă a Contractului de delegare a gestiunii serviciilor de transport public de persoane, prin curse regulate, în aria de competență teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ” către TIMIȘ – BUS S.R.L.;
  3. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 9/19.02.2026 privind aprobarea aderării Comunei PESAC la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean TRANSTIMIȘ;
  4. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 18/29.04.2026 privind acordarea unor mandate speciale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”;
  5. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 19/29.04.2026 privind stabilirea modalităţii de gestiune a serviciilor de transport public de persoane prin curse regulate în aria de competență teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”;
  6. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 20/29.04.2026 privind aprobarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competenţă a Asociației  de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”;
  7. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 21/29.04.2026 privind modificarea, prin act adițional, a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competenţă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”;
  8. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 22/29.04.2026 privind aprobarea politicii tarifare la nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”;
  9. prevederile Încheierii Civile nr. 4240 din 21.10.2024 executorie, pronunțată în dosarul nr. 3369/295/2024 al Judecătoriei Sânnicolau Mare privind rezultatul validării alegerii consilierilor locali, ca urmare a scrutinului care a avut loc în data de 09.06.2024;
  10. prevederile Ordinului nr. 870 din data de 29.10.2024 emis de Prefectul Județului Timiș privind constatarea îndeplinirii legale de constituire a Consiliului Local Pesac;
  11. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 49/31.10.2024 prin care domnul Lungu Mihail a fost ales din rândul consilierilor locali în funcția de viceprimar al Comunei Pesac începând cu data de 01.11.2024;
  12. prevederile referatului constatator nr. 1630/02.06.2026 întocmit de secretarul general al Comunei Pesac privind încetarea mandatului de primar al Comunei Pesac al domnului TOMA CORNEL, ca urmare a decesului acestuia;
  13. prevederile Ordinului nr. 513 din data de 08.06.2026 emis de Prefectul Județului Timiș privind încetarea de drept, ca urmare a decesului, a mandatului de Primar al comunei Pesac, al domnului Toma Cornel, act care a fost înaintat de Instituția Prefectului – Județul Timiș prin adresa nr. 6776/08.06.2026 și care a fost înregistrat la Primăria Comunei Pesac sub nr. 09.06.2026;
  14. referatul de aprobare nr. 2162/21.07.2026 elaborat de viceprimarul cu atribuții de primar al Comunei Pesac, Judeţul Timiş, în calitatea sa de iniţiator;
  15. raportul compartimentului de specialitate prezentat de doamna Dada Stefania-Aurelia, consilier achiziții publice I superior în cadrul Compartimentului Achiziții publice, Transport public și Implementare proiecte al Primăriei Comunei Pesac;
  16. necesitatea desemnării noului reprezentant al Comunei Pesac în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”;

Luând act de:

  1. prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local Pesac aprobat prin H.C.L. Pesac nr. 53/20.11.2024;
  2. prevederile Hotărârii Consiliului Local Pesac nr. 41/31.07.2020 privind actualizarea Regulamentului propriu privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri ale Comunei Pesac;
  3. avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Pesac;   

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei pesac

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă desemnarea din partea Comunei Pesac în calitate de reprezentant în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ” a domnului Lungu Mihail, viceprimar cu atribuții de primar al Comunei PESAC.

 

Art. 2. Toate hotărârile adoptate de către Consiliul Local al Comunei Pesac în legătură cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ” vor fi duse la îndeplinire pe viitor de către domnul Lungu Mihail, noul reprezentant al Comunei Pesac în cadrul Asociației.

 

Art. 3. Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se încredințează viceprimarul cu atribuții de primar al Comunei Pesac, domnul Lungu Mihail, precum și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ”.

 

Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al Comunei Pesac, în termenul prevăzut de lege:

  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş – Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
  • Consiliului Local Pesac; 
  • Viceprimarului cu atribuții de primar al Comunei Pesac;
  • Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ” pentru cunoaștere și punere în aplicare;
  • Doamnei Dada Stefania-Aurelia, consilier achiziții publice I superior în cadrul Compartimentului Achiziții publice, Transport public și Implementare proiecte al Primăriei Comunei Pesac;
  • La dosarul şedinţei;
  • Se aduce la cunoștința publică prin afișarea pe pagina de internet www.primariapesac.ro, la secţiunea emol.ro/pesac-tm.

INIȚIATOR PROIECT:

Viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Pesac

Mihail LUNGU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PESAC

Angelica DUMITRAȘ

Documente de prezentare și motivare

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Domnul consilier local Lungu Mihail, președinte al Comisiei de specialitate III din cadrul Consiliului Local Pesac, dă citire materialelor: referatul de aprobare nr. 2162/21.07.2026 prezentat de viceprimarul cu atribuții de primar al Comunei Pesac, Proiectul de hotărâre nr. 34/21.07.2026 desemnarea noului reprezentant al Comunei Pesac în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TRANSTIMIȘ", referatul constatator înregistrat la Primăria Comunei Pesac sub nr. 1630/02.06.2026, adresa nr. 6776/S2/08.06.2026 înregistrată la Primăria Comunei Pesac sub nr. 1696/09.06.2026 a Instituției Prefectului – Județul Timiș prin care a fost înaintat Ordinul Prefectului Județului Timiș nr. 513/08.06.2026 privind încetarea de drept, ca urmare a decesului, a mandatului de Primar al Comunei Pesac al domnului Toma Cornel, raportul de specialitate înregistrat la Primăria Comunei Pesac sub nr. 2175/21.07.2026 și prezentat de către doamna Dada Stefania-Aurelia, consilier achiziții publice I superior în cadrul Compartimentului Achiziții publice, Transport public și Implementare proiecte al Primăriei Comunei Pesac și avizul Comisiei de specialitate nr. III.

Comisia de specialitate nr. III avizează favorabil Proiectul de hotărâre nr. 34/21.07.2026.

Rezultate voturi