Analizând:
- Adresa Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, nr.11224/10.06.2025, înregistrată sub nr.4507/16.06.2025 prin care se comunică numărul total de posturi, conform OUG nr.63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare;
- Referatul de specialitate nr.5885/05.08.2025 al Compartimentul Resurse Umane, Salarizare, Relaţii cu Publicul, Arhivă, prin care se aduce la cunoştintă modificările intervenite în organigrama şi statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului comunei, aprobat prin HCL nr.55/11.06.2025 şi în conformitate cu prevederile art.129, alin.(2), lit.”a”, alin.(3) lit.”c”, coroborate cu art.409, alin.(2) şi (3), ’’b’’ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
-Referatul de aprobare nr.6332/20.08.2025 2025 al primarului comunei la proiectul de hotărâre nr. 79/20.08.2025 pentru modificarea organigramei și ștatul de funcții pe anul 2025 al aparatului de specialitate al primarului comunei Peștera, județul Constanța;
- Nota de fundamentare a primarului comunei nr.5869/04.08.2025, prin care solicită modificarea Organigramei şi Statului de funcţii pe anul 2025, al aparatului de specialitate al primarului;
-modificările intervenite în cadrul structurii aparatului de specialitate al primarului comunei, aprobat prin HCL nr.55/11.06.2025 pentru aprobarea organigramei şi ştatului de funcţii pe anul 2025 al aparatului de specialitate al primarului;
Având în vedere:
- avizul celor trei comisii de specialitate ale consiliului local ;
- avizul de legalitate al secretarului general al unității administrativ teritoriale Peștera;
Ținând seama de prevederile art.129, alin.(2) lit.’’a’’, coroborat cu alin.(3), lit.c, din O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 139 alin.(1), art. 196 alin.(1),lit.’’a’’ și art. 197 alin.(1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H o t ă r ă ș t e:
Art.1.- Se aprobă modificarea organigramei și ștatului de funcții pe anul 2025 al aparatului de specialitate al primarului comunei Peștera, județul Constanța, prevăzute în anexele 1 si 2 parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.- Cu data adoptării prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea H.C.L. nr.55/11.06.2025.
Art.3.-Secretarul general al comunei asigură comunicarea prezentei hotărâri, Instituției Prefectului județului Constanta, Primarului comunei și Compartimentului Resurse Umane, Salarizare, Relaţii cu Publicul, Arhivă, ANFP Bucureşti, în condițiile legii.