Art. 1 - Se aprobă modificarea Actului Constitutiv al Societații : SC Apă Canal Pielești SRL,, în sensul reorganizării structurii de administrare, respectiv în sensul constituirii unui Consiliu de Administrație la nivelul societății; art 17 din curpinsul Actului Constitutiv – ,, Administrarea societății,, – fiind modificat după cum urmează :
Art 17.1.- Administrarea societății se realizează de către un Consiliu de Administrație format din trei(3) membrii, desemnați în conformitate cu prevederile legale pentru un mandate de patru (4) ani. Consiliul de Administrație este alcătuit dintr-un administrator executiv și doi administratori neexecutivi.
Art 17.2.- Prin acceptarea mandatului, administratorii își asumă răspunderea pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de art 6 din Legea societăților nr 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulteriaore.
Art 17.3.- Administratorul este obligat să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar.
Un asociat sau un număr de asociați ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social va/vor putea cere convocarea adunării generale arătând scopul acestei convocări.
Art 17.4.- Reprezentarea și administrarea societății se realizează de către administrator în limitele competenței stabilite prin adunarea generală a asociaților în acord cu dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare,,
Art 2 . Celelalte prevederi din cuprinsul Actului Constituitv al SC Apă Canal Pielești SRL rămân neschimbate .
Art. 3 - De ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde d-na Filip Aurelia în calitate de Primar al UAT Comuna Pielești, reprezentant al asociatului unic: Comuna Pielești prin Consiliul Local și d-ul Vasile Emilian Irinel - în calitate de administrator al SC Apă Canal Pielești, fiind totodată împuternicit să efectueze în acest sens toate demersurile necesare la ONRC Dolj
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică :
- Instituției Prefectului Județului Dolj
- D-nei Filip Aurelia în calitate de Primar al UAT Comuna Pielești
- Compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Comunei Pielești
- D-lui Vasile Emilian Irinel - Administrator al SC Apă Canal Pielești SRL