ANEXA NR. 2 la hotărârea nr. 55 din 11.12.2024

Anexa nr.2 la HCL nr.55 din 11.12/2024 

Obligaţiile si responsabilitatile ce revin persoanelor fizice si juridice

 pentru buna gospodărire a comunei Plenita şi respectarea condiţiilor de mediu

 

 Art.1 - Instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii si responsabilităţi:

a) să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate/administrare/folosinta, impreuna cu anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice;

b) să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale; 

c) să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate/administrare/folosinta;

d) să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate/administrare/folosinta, precum şi pe căile de acces;

e) să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale; 

f) să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale;

g) să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;

h) să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale; 

i) să respecte măsurile stabilite de lege şi de reglementările locale pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi;

j) să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice;

k) să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii;

l) să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primarii, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea;

m) să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.

Art.2 – (1)  În măsura în care prin acte normative ale administratiei publice centrale nu se prevede altfel, nerespectarea de către persoanele fizice si juridice a obligaţiilor prevăzute la art.1 constituie contraventie şi se sancţionează cu avertisment sau cu amendă, după cum urmează:

a) cu amendă de la 50 lei la 200 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 200 lei la 500 lei, pentru persoanele juridice, pentru nerespectarea dispoziţiilor art.1 lit. a - c)  l) şi m) ;

b) cu amendă de la 100 lei la 300 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 500 lei la 800 lei, pentru persoanele juridice, în cazul încălcării dispoziţiilor art.1 literele d) - k) ;

(2) În cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 1 lit. d), e), f), h), i) şi k) în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare. Lucrările se efectuează în numele şi pe cheltuiala proprietarilor notificaţi, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul local, cu condiţia constituirii dreptului de creanţă şi a recuperării cheltuielilor de la proprietarii notificaţi în condiţiile legii.

(3) În toate cazurile în care proprietarul notificat conform alin. (2) nu permite accesul în imobilul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.

(4) În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. m), dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului, în condiţiile legii.

            (5) Sumele încasate din amenzile aplicate contravenienţilor potrivit alin.(1) se fac venit la bugetul local al comunei Plenița.