România

România

Județul Dolj

Comuna Plenița

Comuna Plenița

Referat de aprobare

REFERAT DE APROBARE

 

privind modificarea organigramei si a statului de functii

 al aparatului de specialitate al primarului Comunei Plenita

 

            In conformitate cu prevederile art. 129, alin. 3) lit. c) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, consiliul local aproba, in conditiile legii, la propunerea primarului, infiintarea, organizarea si statul de functii ale aparatului de specialitate al primarului. 

Prin adresa Instituției Prefectului Judetului Dolj, nr. 8085 din 16.07.2024, ni se comunică faptul că, potrivit pct.1 din anexa la OUG nr.63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, numărul maxim de posturi ce pot fi incadrate la nivelul UAT Plenita, este de 30.

In cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgența Plenița, potrivit Orgamnigramei și Statului de funcții aprobat, este in componenta 6 posturi, in prezent toate ocupate. Numarul de ore efectuat de catre salariații serviciului respectiv, depașește cu mult numărul de ore prevăzut de legislația muncii, 8 ore pe zi respectiv, 40 ore pe săptamână.

In aceste conditii vă propun:

- desființarea Compartimentului ,,Cabinet Primar” și pe cate de consecința a postului contractual de consilier în cadrul acestuia;

- crearea unei funcții  contractuale de execuție vacantă, de conducator autospecială PSI, cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgența Plenița,   Orgamnigrama și Statul de functii modificându-se corespunzator.

Dupa adoptarea hotărârii, vom intocmi un Memorandum, care va fi înaintat catre Ministerul DezvoltăriiLucrarilor Publice si Administratiei, pentru aprobarea scoaterii la concurs si ocuparea postului respectiv.

Modificând  Organigramei și Ștatul de funcții al aparatului de specialitate al primarului Comunei Plenita in acest mod, nu depășim numarul total de posturi aprobat potrivit OUG nr 63/2010, comunicat prin adresa Instituției - Prefectul Județului Dolj nr. 8085 din 16.07.2024.

Depun alaturat proiectul de hotarare insotit de anexe.