Consiliul local comunal Poarta Albă întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.05.2020;
Văzând referatul de aprobare prezentat de dl. primar Delicoti Vasile, Raportul
Compartimentului de specialitate, avizul comisiilor nr. 1, 2 şi 3 precum şi avizul de legalitate al secretarului general al comunei Poarta Albă ;
Având în vedere H.C.L. nr. 53/30.04.2020 privind însușirea și aprobarea raportului de expertiză tehnică și evaluare a unui teren situat în comuna Poarta Albă, județul Constanța.
Văzând Raportul de expertiză tehnică şi evaluare a unui teren intravilan, situat în localitatea Poarta Albă, Parcela A 726/1/2, comuna Poarta Albă, judeţul Constanţa, întocmit de P.F.A. Mocanu D. Gheorghe, expert evaluator proprietăţi imobiliare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevederile art.15, lit.”c” şi art.13, alin.(1) din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare precum şi cele ale Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129 alin.1 și 2 lit.c) și alin. 6 lit.b) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art. 196 alin.1 lit. a) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art.1. – Se aprobă îndreptarea erorii materiale din Hotărârea Consiliului Local nr. 53 din 30.04.2020 în sensul că în hotărâre la articolul 1, punctul 1, se va scrie și citi ”valoarea de piață este de 4.160 euro”, în loc de.. ”valoarea de piață este de 6.995 euro”, cum din greșeală a fost scris, astfel articolul 1 va avea următoarea formă :
”Art.1. Se aprobă şi însuşeşte Raportul de evaluare a unui imobil – teren aflat în intravilanul comunei, aparţinând domeniului privat al comunei Poarta Albă, raport întocmit de expert tehnic evaluator Mocanu D. Gheorghe, după cum urmează:
- Teren intravilan agricol, în suprafaţă de 2000 mp., situat în localitatea Poarta Albă,
Parcela A 726/1/2, comuna Poarta Albă, județul Constanța, nr. Cadastral 103932 – valoarea de piaţă este de 4.160 euro, respectiv 2,08 euro/mp., la care se adaugă TVA”
Art.2. – Celelalte articole din H.C.L. nr. 53/30.04.2020, rămân neschimbate ;
Art.3. – Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre Instituţiei Prefectului Judetului Constanţa – pentru control și şi verificarea legalității, Primarului comunei Poarta Albă,doamnei Tudorache Florina, Compartimentului Contabilitate, Buget – Finanţe, Impozite şi Taxe, Compartimentului Urbanism, compartimentului Registrul Agricol Cadastru, în vederea aducerii la îndeplinire şi o va face publică prin afişare.
Art.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 13 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă”, din totalul de 13 voturi exprimate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Florentina ŢIGMEANU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI POARTA ALBĂ,
Camelia CUMPANAȘU