România

România

Județul Neamț

Comuna Poienari

Comuna Poienari

Nr. 5717 / 05.12.2025

Referat de aprobare

privind aprobarea utilizării unor sume din bugetul rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru achiziționarea cadourilor destinate copiilor preșcolari și școlari din comuna Poienari, județul Neamț

     Subsemnatul, Vasile- Emil DASCĂLU, în calitate de primar al comunei Poienari județul Neamț, am inițiat proiectul de hotărâre privind aprobarea utilizării unor sume din bugetul rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al comunei Poienari, județul Neamț.

    Activitatea financiară a Consiliilor locale este reglementată de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, activitate ce se desfășoară pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli ale fiecărui consiliu local.

      Analizând temeiurile juridice, respectiv: a) Hotărârea Consiliului Local al comunei Poienari nr. 8 din 25.03.2025, privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 și rectificările ulterioare;

b) art. 154 și art. 155, art. 129 alin. (1) alin. alin. (2) lit. b) coroborat cu prevederile alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

c)  Legea nr. 273/2006 privind finanțele locale, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. XVII alin. (5) din O.U.G. nr. 52/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare;

     În bugetul rectificat de venituri și cheltuieli al Consiliului local al comunei Poienari pe anul 2025 au fost alocate sume pentru acordare de cadouri la capitolul ,,Autoritatea publică locală”.

      Excepție privind termenul de transparență decizională

    Având în vedere prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, potrivit cărora „Prin excepţie (…) în cazul reglementării unei situaţii urgente (…) proiectele de acte normative se supun adoptării şi anterior expirării termenului de 30 de zile”, consider că aprobarea utilizării unor sume din bugetul rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru achiziționarea cadourilor destinate copiilor preșcolari și școlari din comuna Poienari, județul Neamț  reprezintă o situație urgentă, întrucât:

- ca autoritate a administraţiei publice locale, Consiliul Local este preocupat în permanenţă de situaţia copiilor şi poate hotărâ acordarea unor cadouri copiilor din învăţământul preuniversitar din mediul rural cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Având în vedere apropierea sărbătorile sfinte de Crăciun, faptul că mulţi dintre copii şcolari şi preşcolari din comuna Poienari, datorită nivelului scăzut de trai nu se vor bucura de un dar de Moş Crăciun, propun Consiliului Local Poienari, să ia în calcul şi să-mi susţină iniţiativa de a acorda cadouri acestor copii. 

      În acest sens, dispun Compartimentului Contabilitate, Financiar, Impozite și Taxe Locale să întocmească raportul de specialitate și anexele aferente rectificării bugetului local, în temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și al Codului administrativ.

      În calitate de ordonator principal de credite, vă supun spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea utilizării sumei de 10.000 lei din bugetul rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al comunei Poienari, județul Neamț. Față de cele arătate, apreciez că proiectul de hotărâre este oportun, legal și necesar, și îl supun Consiliului Local Poienari spre analiză și aprobare.

Inițiator, Primar, Vasile-Emil DASCĂLU