la Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului propriu privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri ale autorității deliberative
În conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, primarul inițiază proiecte de hotărâri ale consiliului local.
Având în vedere necesitatea asigurării unui cadru unitar, transparent și coerent privind elaborarea, avizarea, circuitul și supunerea spre adoptare a proiectelor de hotărâri cu caracter normativ ale Consiliului local al comunei Poienari, județul Neamț, se impune aprobarea unui Regulament propriu care să stabilească măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația acestor proiecte.
Adoptarea regulamentului este necesară pentru:
respectarea principiilor legalității, transparenței decizionale și autonomiei locale;
asigurarea conformității procedurilor interne cu prevederile Codului administrativ și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă;
stabilirea responsabilităților clare ale compartimentelor de specialitate implicate în elaborarea și avizarea proiectelor de hotărâri;
creșterea eficienței activității autorității deliberative și a aparatului de specialitate al primarului.
Proiectul de hotărâre a fost elaborat cu respectarea prevederilor:
art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
Cartei europene a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
art. 211 și art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Totodată, proiectul a fost supus procedurii de transparență decizională, fiind afișat la avizierul instituției și publicat pe site-ul comunei, conform procesului-verbal de afișare nr. 168 din data de 13.01/2026.
Față de cele prezentate, propun adoptarea Proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului propriu privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri ale autorității deliberative, în forma anexată.
PRIMAR,
Vasile-Emil DASCĂLU
_________