la proiectul de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare ale comunei Poienari,
județul Neamț, pe anul 2025
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv:
a) Art. 57, alin. (4) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta anual, în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, astfel încât la sfârşitul anului să nu se înregistreze plăţi restante.
Având în vedere aceste articole, coroborate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care prevede ca atribuţie a primarului întocmirea proiectului bugetului local şi a contului de încheiere a exerciţiului bugetar pe care le supune aprobării consiliului local, s-au întocmit situaţiile financiare anuale aferente anului 2025 (bilanţ, cont de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia plăţilor restante şi disponibile din mijloace cu destinaţie specială) şi a fost elaborat prezentul proiect de hotărâre pe care îl supun spre analiză şi aprobare Consiliului Local.
Primar
Dascălu Vasile-Emil
__________