România

România

Județul Neamț

Comuna Poienari

Comuna Poienari

Nr. 3793 / 03.09.2026

Raport specialitate

privind aprobarea neasumării responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor aferente Programului pentru școli al României și a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru o perioadă de trei ani școlari, respectiv 2026-2027, 2027-2028 și 2028-2029, la nivelul comunei Poienari, județul Neamț


   Având în vedere proiectul de hotărâre privind aprobarea neasumării responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor aferente Programului pentru școli al României și a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, pentru o perioadă de trei ani școlari, respectiv 2026-2027, 2027-2028 și 2028-2029, la nivelul comunei Poienari, județul Neamț, se impune analizarea oportunității și necesității adoptării acestei măsuri.

  În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029, cu modificările și completările ulterioare, implementarea programului presupune colaborarea și împărțirea responsabilităților între autoritățile administrației publice locale.

  Potrivit prevederilor anexei nr. 6 la H.G. nr. 652/2023, autoritățile administrației publice locale au posibilitatea de a-și asuma sau de a nu-și asuma responsabilitatea privind organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și a serviciilor aferente măsurilor educative.

  Prin adresa Consiliului Județean Neamț nr. 51/31348 din 01.09.2026, înregistrată la Primăria comunei Poienari sub nr. 3759 din 02.09.2026, s-a comunicat faptul că la nivel județean urmează să fie demarate procedurile de atribuire a acordurilor-cadru pentru achiziția produselor aferente Programului pentru școli al României, pentru o perioadă de trei ani școlari, respectiv 2026-2027, 2027-2028 și 2028-2029.

  La nivelul comunei Poienari, organizarea și derularea unor asemenea proceduri presupun desfășurarea unor activități administrative și de specialitate, inclusiv elaborarea documentațiilor necesare, derularea etapelor procedurale, urmărirea contractelor și îndeplinirea obligațiilor administrative aferente.

  Având în vedere capacitatea administrativă actuală a aparatului de specialitate al primarului, precum și necesitatea asigurării desfășurării corespunzătoare a celorlalte activități și servicii publice locale, se apreciază că preluarea acestei responsabilități la nivelul comunei Poienari nu este oportună.

  În aceste condiții, se propune neasumarea responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru menționate, urmând ca acestea să fie organizate și derulate de Consiliul Județean Neamț, în conformitate cu prevederile legale aplicabile și cu procedura stabilită prin anexa nr. 6 la H.G. nr. 652/2023, cu modificările și completările ulterioare.

  Față de cele prezentate, considerăm că neasumarea responsabilității de către comuna Poienari este justificată și oportună, motiv pentru care propunem aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată.


Întocmit,

..............................................
Nume și prenume:

Toader ANTOCHI