Consiliul Local al comunei Pojejena , întrunit în sedinta extraordinara de lucru convocata de indata in data de 16.12.2022.
Analizând initiațiva Domnului Primar al Comunei Pojejena , referatul de aprobare nr. 5347 / 16.12.2022 și raportul de specialitate nr. 5348 / 16.12.2022 întocmit de către compartimentele de specialitate – Direcția Investiții-Achiziții și Biroul Protecția Mediului din cadrul instituției publice – Comuna Pojejena , privind aprobarea participării U.A.T Comuna Pojejena în cadrul Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală aprobat prin Ghidul de Finantare din 3 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1014 din 19 octombrie 2022 și aprobarea proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normala in Comuna Pojejena ”
Având în vedere prevederile Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală aprobat prin Ghidul de Finantare din 3 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1014 din 19 octombrie 2022, precum și rapoartele comisiei juridice și comisiei economice ale Consiliului Local al Comunei Pojejena , prin care se avizează favorabil,
În temeiul prevederilor art. 129 alin (1), alin (2) lit b), lit c), lit d) alin. (4) lit. D), lit. E), lit. F), alin. (6), lit. c), alin (7), lit. k), lit. m), lit. n), art. 134 alin (4); art. 139 alin. (1); art. 196 alin. (1), lit. a); art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgența nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă participarea UAT Comuna Pojejena în cadrul Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală aprobat prin Ghidul de Finantare din 3 octombrie 2022 cu proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normala in Comuna Pojejena ”.
Art.3. Se aprobă:
Anexa 1 – Devizul General in preturi pentru proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normala in Comuna Pojejena ”.
Anexa 2 – Declaratie prin care se pune la dispoziţie a imobilelor pe care se implementează proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normala in Comuna Pojejena ”.
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă investițiile propuse în cadrul proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normala in Comuna Pojejena ”.
Art. 5. Se aprobă cheltuielile neeligibile ale proiectului care vor fi necesare pentru implementarea proiectului în conformitate cu prevederile contractului de finanțare.
Art. 6 Se împuternicește Domnul Primar al Comunei Pojejena ca în numele și pe seama Comune Pojejena să reprezinte UAT Comuna Pojejena , în relația cu instituțiile și organizațiile relevante pentru implementarea proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normala in Comuna Pojejena ”.
Art. 7 Domnul Primar al Comunei Pojejena , prin aparatul de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.