Consiliul Local al Comunei Pojejena, întrunit în ședința ordinară din data de 30.06.2021,;
Analizând:
- Referatul de aprobare la proiectul prezentei hotărâri nr.2602/23.06.2021;
- Raportul Compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Pojejena la proiectul prezentei hotărâri nr.2603/23.06.2021;
- Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Pojejena la proiectul prezentei hotărâri;
Văzând prevederile OG nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată ulterior;
Luând în considerare dispoziţiile Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere art. 37 din Legea nr.215/2001 care prevede că persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes judeţean, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, respectând configuraţia politică de la ultimele alegeri locale.
Văzând Actul Constitutiv şi Statutul ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,ACVABANAT” CARAŞ-SEVERIN.
In temeiul prevederilor art.129 alin. (1) alin. 2 lit. b şi alin. 4 lit. „d„ şi „e„ şi art.139 alin. (3) litera „d„ din O.U.G. nr. 57/2019 Codul administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1). Se aprobă aderarea comunei Pojejena la Actul constitutiv şi Statutul ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,ACVABANAT” CARAŞ-SEVERIN, denumită în continuare şi Asociaţia, şi dobândirea calităţii de membru asociat cu toate drepturile şi obligaţiile statutare.
(2). Actul constitutiv şi Statutul asociaţiei sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi nr. 2 la prezenta hotărâre şi fac parte integrantă din aceasta.
Art. 2. Se desemnează Primarul comunei Pojejena să semneze personal, sau printr-o persoană din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în faţa oricărei instituţii sau autorităţi, orice document care este necesar pentru aderarea la Asociaţie.
Art. 3. Se desemnează dna. Primar RADOVANCOVICI MIRA ca reprezentant în Adunarea Generală a Asociaţilor ACVABANAT.
Art. 4. (1) Se aprobă suportarea de la bugetul Consiliului Local a sumei care reprezintă taxa de înscriere în Asociaţie în valoare de 1.500 RON.
(2) Se aprobă suportarea de la bugetul Consiliului Local a cuantumului cotizaţiei stabilite de Adunarea Generală, conform Statutului asociaţiei (1,5 RON/locuitor/an).
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoanelor prevăzute la art. 2 şi 3, precum şi Compartimentul Contabilitate a Comunei Pojejena
Art.6. Primarul Comunei Pojejena și compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al Primarului vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.7. Prezenta hotarare intra in vigoare si se comunica conform art.197 alin.1, alin.2 si alin.4 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,la:
-Institutia Prefectului jud. Caras-Severin;
-Primarul com. Pojejena;
-asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara ACVABANAT
-SC AQUACARAS SA