Analizând temeiurile juridice, respective prevederile:
a) art. 120 alin.(1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 138 alin. (4) şialin. (5) din Constituţia României, revizuită;
b) art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2) din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
d) Ordonanța de Urgență nr.51 din 21 iunie 2018 pentru modificarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urmanismul si pentru prorogarea unor termene;
e) Ordonanței nr.33 din 24 august 2023 privind prorogarea unor termene în domeniul urbanismului și al construcțiilor;
f) art. 46, alin (1^3) din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, republicată;
g) art. 129 alin. (1), (2) lit. „c” și alin. (6) lit. „c” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările şi completările ulterioare;
luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către primarul comunei, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr. 163 din 18 decembrie 2023,
b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, înregistrat sub nr. 164 din 18 decembrie 2023;
respectând prevederile art.136 din Ordonanta de Urgenta privind Codul administrativ nr. 57/2019;
văzând avizul comisii de specialitate pentru agricultură, activitate economico-financiară, amenajarea teritoriului si urbanism, protecția mediului și turism, servicii si comert,
În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență privind Codul administrativ nr. 57/2019;
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI POMÂRLA, adoptă prezenta hotărâre:
Art.1.- Se aprobă prelungirea valabilității Planului Urbanistic General al comunei Pomârla aprobat prin H.C.L. nr. 5/2000, până la intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic General, dar nu mai tâziu de 31 decembrie 2026.
Art.2. - Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Pomârla şi prefectului judeţului Botoșani şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicare pe pagina de internet la adresa: www.pomarla.ro.