Art.1. Se alege președinte de ședință al Consiliului Local Ponoarele, pentru o perioadă de 3 luni (august 2026 – octombrie 2026), doamna consilier local PAULESCU Maria, care va conduce lucrările ședințelor Consiliului Local și va semna hotărârile adoptate de acesta.
Art.2. În situația în care președintele de ședință, doamna consilier local PAULESCU Maria, nu poate participa la o ședință, aceasta va fi condusă de consilierul local cu vârsta cea mai înaintată dintre cei prezenți, care va exercita atribuțiile prevăzute de lege și de Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local Ponoarele pentru președintele de ședință.
Art.3. Doamna consilier local PAULESCU Maria exercită atribuțiile prevăzute de lege și de Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local Ponoarele aferente funcției de președinte de ședință.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Ponoarele, Instituției Prefectului - județul Mehedinți și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local în format electronic, la adresa web www.ponoarele.ro, în sub-eticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE” pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.