Art.1. Se aprobă devizul general, faza PT + DTAC, pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și extindere clădire dispensar uman – comuna Ponoarele, județul Mehedinți”, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și extindere clădire dispensar uman – comuna Ponoarele, județul Mehedinți”, după cum urmează: Indicatori economici: Art.3. Sumele necesare realizării investiției „Reabilitare și extindere clădire dispensar uman – comuna Ponoarele, județul Mehedinți” se prevăd în bugetul local al Comunei Ponoarele, județul Mehedinți.
– Valoarea totală: 1.344.132,84 lei, TVA inclus;
– Valoarea lucrărilor C + M: 1.053.457,46 lei, TVA inclus.
Art.4. Primarul Comunei Ponoarele și compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Ponoarele, Instituției Prefectului - județul Mehedinți și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local în format electronic, la adresa web www.ponoarele.ro, în sub-eticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE” pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative