La proiectul de hotărâre privind trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat al comunei Popești, județul Iași
Prin referatul de aprobare nr. 6270/04.07.2024 dl. Primar Lupu Vasile propune trecerea unei suprafețe de 293,65 mp din domeniul public în domeniul privat al comunei Popești, teren situat pe care se în intravilanul satului Hărpășești , pe care se afla amplasat magazinul fostului SCC de gr. 1 - CONSUMCOOP PODU ILOAIEI , clădire care în anul 2013 a fost vândută la licitație unei persoane fizice
În baza art. 24 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991/, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acest teren se înscrie la cererea actualului deținător al construcției în proprietatea sa dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile
a) este deținător de construcții de la data dobândirii și până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate
b) face dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a plății impozitelor și taxelor aferente în conformitate cu prevederile legale
c) pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate
Conform art. 361 alin. (2) și (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului local al comunei , dacă prin lege nu se dispune altfel, trecerea se face cu justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public local.
Întrucât trecerea acestui teren din domeniul public în domeniul privat al comunei Popești se face în vederea atribuirii acestui teren , conform legii, actualului deținător al clădirii ( fostul MAGAZIN MIXT CU BUFET al fostei SCC de gr. 1 - CONSUMCOOP PODU ILOAIEI apreciem că sunt întrunite condițiile de legalitate pentru adoptarea acestui proiect de hotărâre.
Secretar general,
Ștefan Iulia Georgeta