Art. 1. Se aprobă realizarea obiectivului de investiții „Înființarea capacității de stocare a energiei electrice pentru centrala fotovoltaică a UAT Poroina Mare” și participarea Comunei Poroina Mare la apelul de finanțare din Fondul pentru modernizare.
Art. 2. Se aprobă studiul de fezabilitate și documentația tehnico-economică anexată prezentei hotărâri.
Art. 3. Se aprobă devizul general și indicatorii tehnico-economici principali ai investiției, după cum urmează:
Valoarea totală a investiției, fără TVA | 448.441,47 lei |
TVA | 93.468,05 lei |
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA | 541.909,52 lei |
Art. 4. Se aprobă valoarea totală a proiectului de 541.909,52 lei inclusiv TVA, respectiv 448.441,47 lei fără TVA și 93.468,05 lei TVA, din care:
a) valoarea eligibilă: 274.498,92 lei fără TVA și 57.644,77 lei TVA. Valoarea eligibilă fără TVA corespunde plafonului de 200.000 euro/MWh fără TVA aplicat capacității de 0,261 MWh, respectiv 52.200 euro fără TVA, calculat la cursul de 5,2586 lei/euro utilizat în studiul de fezabilitate;
b) valoarea neeligibilă: 209.765,83 lei inclusiv TVA, respectiv 173.942,55 lei fără TVA și 35.823,28 lei TVA.
Art. 5. Art. 5. Se aprobă contribuția proprie a Comunei Poroina Mare, din bugetul local, în valoare de 209.765,83 lei inclusiv TVA, reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului. Comuna Poroina Mare se angajează să asigure din bugetul local și cheltuielile conexe care pot apărea pe durata implementării proiectului, inclusiv diferențele rezultate din modificarea cursului de schimb la data semnării contractului de finanțare, precum și resursele financiare necesare implementării proiectului până la rambursarea cheltuielilor eligibile de către autoritatea finanțatoare.
Art. 6. Se desemnează domnul Anuța Valentin Laurenți în calitate de primar al Comunei Poroina Mare și reprezentant legal al solicitantului, ca persoană responsabilă cu reprezentarea Comunei Poroina Mare în relația cu autoritatea finanțatoare și cu implementarea proiectului. Persoana desemnată semnează cererea de finanțare, documentele însoțitoare și contractul de finanțare, în limitele prezentei hotărâri și ale legislației aplicabile.
Art.7. Primarul Comunei Poroina Mare, prin compartimentele de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre. Secretarul general al comunei o va comunica instituțiilor și persoanelor interesate, potrivit legii.