Art.1. Se aprobă proiectul cu titlul „SPRIJINIREA INVESTIȚIILOR ÎN DEZVOLTAREA DE NOI CAPACITĂȚI DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE PRODUSĂ DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU ENTITĂȚI PUBLICE ÎN COMUNA PREDEȘTI, JUDEȚUL DOLJ”, în cadrul apelului de proiecte organizat de Ministerul Energiei prin Fondul pentru Modernizare – „Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru entități publice”, precum și necesitatea și oportunitatea depunerii acestuia.
Art.2. Se aprobă documentația tehnico-economică – Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „SPRIJINIREA INVESTIȚIILOR ÎN DEZVOLTAREA DE NOI CAPACITĂȚI DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE PRODUSĂ DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU ENTITĂȚI PUBLICE ÎN COMUNA PREDEȘTI, JUDEȚUL DOLJ”, elaborat în conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016, document care stă la baza tehnică a proiectului, conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă Devizul general al obiectivului de investiții „SPRIJINIREA INVESTIȚIILOR ÎN DEZVOLTAREA DE NOI CAPACITĂȚI DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE PRODUSĂ DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU ENTITĂȚI PUBLICE ÎN COMUNA PREDEȘTI, JUDEȚUL DOLJ”, conform Anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „SPRIJINIREA INVESTIȚIILOR ÎN DEZVOLTAREA DE NOI CAPACITĂȚI DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE PRODUSĂ DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU ENTITĂȚI PUBLICE ÎN COMUNA PREDEȘTI, JUDEȚUL DOLJ”, conform Anexei nr. 3, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Se aprobă valoarea totală a proiectului „SPRIJINIREA INVESTIȚIILOR ÎN DEZVOLTAREA DE NOI CAPACITĂȚI DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE PRODUSĂ DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU ENTITĂȚI PUBLICE ÎN COMUNA PREDEȘTI, JUDEȚUL DOLJ”, în cuantum de 594.538,00 lei cu TVA (respectiv 491.575,00 lei fără TVA și 102.963,00 lei TVA), din care valoare eligibilă 330.625,72 lei cu TVA și valoare neeligibilă 263.912,28 lei cu TVA.
Art.6. Se aprobă asigurarea cofinanțării proiectului, respectiv finanțarea din bugetul local a tuturor cheltuielilor neeligibile, în cuantum de 263.912,28 lei cu TVA, precum și a cheltuielilor conexe care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice / contractul de lucrări, precum și a eventualelor cheltuieli suplimentare rezultate pe parcursul implementării, dacă este cazul.
Art.7. Se aprobă asigurarea și cuprinderea în bugetul local al Comunei Predești a sumelor necesare implementării proiectului, pe toată durata de realizare a acestuia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Art.8. Se desemnează domnul Șerban Florian, Primar al Comunei Predești, în calitate de reprezentant legal al Comunei Predești și de responsabil pentru implementarea proiectului, în relația cu Ministerul Energiei – Fondul pentru Modernizare, în vederea depunerii, contractării și derulării proiectului.
Art.9. Se mandatează Primarul Comunei Predești, domnul Șerban Florian, Primar al Comunei Predești, județul Dolj, să semneze cererea de finanțare și documentele însoțitoare, contractul de finanțare, precum și toate actele care au legătură cu procesul de elaborare, depunere, contractare și implementare a proiectului.
Art.10. Se aprobă angajamentul Comunei Predești de a suporta cheltuielile de mentenanță și de întreținere a investiției realizate prin proiect, pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul proiectului, precum și de a nu înstrăina, greva sau schimba destinația acesteia în perioada de durabilitate.
Art.11. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Primarul Comunei Predești, prin compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.12. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului General al Comunei Predești:
- Instituției Prefectului – Județul Dolj;
- Primarului Comunei Predești;
- Compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
- Se aduce la cunoștință publică prin afișare și prin publicare în Monitorul Oficial Local al Comunei Predești.