Consiliul local al comunei Preuteşti, având in vedere :
- Referatul de aprobare prezentat de primarul comunei Preutești, județul Suceava înregistrat sub nr. 11374 din 16.06.2023;
- Raportul comun al Compartimentului urbanism, amenajarea teritoriului, cadastru și mediu, Compartimentului fond funciar și Compartimentului buget, finanțe – contabilitate și achiziții publice înregistrat sub nr.11376 din 16.06.2023;
- Raportul Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism înregistrat sub nr.11399 din 19.06.2023;
- Raportul Comisiei de specialitate pentru învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, activităţi social-culturale, culte, protecţie copii înregistrat sub nr.11400 din 19.06.2023;
- Raportul Comisiei de specialitate pentru administraţia publică locală, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor înregistrat sub nr.11401 din 19.06.2023;
În conformitate cu prevederile:
- art. 874, art.2144, art.2146 și art.2148 din Legea nr. 287/2009 – Codul civil, republicată, cu modificările și completarile ulterioare;
- art.8, art.9 , art.27 și pct.1 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv poziția 1 din Anexa: Lista cultelor recunoscute în România;
În temeiul art.87 alin.(5) ale art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3) lit.g) si art. 196 alin.(1) lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă atribuirea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 8.733 mp identificat cu nr. cadastral 35311, înscris în Cartea Funciară nr.35311 Preutești, către Mănăstirea ,,Tuturor Sfinților Stejarul” Leucușești .
Art.2. Durata pentru care se acordă folosința este cu începere de la data primirii- predării terenului pe toată existența construcțiilor amplasate pe acesta, identificate prin numerele cadastrale 35311-C1,35311-C2, 35311-C3, 35311-C4, 35311-C5.
Art.3. Se aprobă Contractul - Cadru de comodat (contract de folosinţă gratuită) care va fi încheiat cu Mănăstirea ,,Tuturor Sfinților Stejarul” Leucușești conform Anexei nr. 1 parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Predarea-primirea terenului se va face prin proces-verbal de predare primire între părţile interesate, în termen de 30 zile de la data adoptării prezentei hotărâri.
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Preutești prin aparatul de specialitate.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Preuteşti, primarului comunei Preuteşti, Compartimentelor funcţionale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Preuteşti, Instituţiei prefectului judeţului Suceava şi se aduce la cunoştinţă publică.