Consiliul Local al comunei Preuteşti, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- Referatul de aprobare a primarului comunei, judeţul Suceava, d-l Vasiliu Ion, înregistrat sub nr.11572 din 18.09.2023;
- Raportul de specialitate al Compartimentului buget, finanțe-contabilitate și achiziții publice înregistrat sub nr.11574 din 18.09.2023;
- Raportul Comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism din cadrul Consiliului local al comunei Preutești;
- prevederile art.363 alin.(6) din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.129 alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.b) și art.196 alin.(1) lit.a) din OUG nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă întocmirea raportului de evaluare, pentru determinarea valorii de piață, de către un evaluator autorizat selectat în condițiile legii prin licitație publică, în vederea vânzării cu drept de preemptiune a unui terenului în suprafață de 500 mp având număr cadastral 30793 înscris în CF nr.30793 situat în satul Arghira, comuna Preutești, județul Suceava care face parte din domeniul privat al comunei Preutești.
Art.2. Primarul comunei Preutești, prin compartimentele de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.3. Hotărărea se va comunica Primarului comunei Preutești și Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava- pentru controlul legalităţii și se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei Preutești prin publicare pe site-ul www.comunapreutesti.ro.