Consiliul Local al comunei Preutești
Având în vedere:
- Referatul de aprobare a primarului comunei Preutești, d-l Vasiliu Ion la proiectul de hotărâre înregistrat sub nr.11139 din 18.03.2024;
- Raportul Compartimentului urbanism, amenajarea teritoriului, cadastru și mediu înregistrat sub nr.11156 din 27.03.2024;
- Raportul Comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism;
- prevederile art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României,) republicată;
- prevederile art. 3, art. 4 și art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- prevederile art. 5 alin. (3), art. 20 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
- prevederile Legii nr. 500 / 2002 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
- art. 51 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr. 36/2019 privind aprobarea „Metodologiei pentru evaluarea condițiilor de finanțare a investițiilor pentru electrificarea localităților ori pentru extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice” cu modificările și completările ulterioare emis de preşedintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei;
în baza prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b) și d), alin. 4 lit. d), alin. 7 lit. n), ale art. 139 alin. 3 lit. și g) și ale art. 240 alin.(2) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1.Se aprobă încheierea de către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Preutești a contractului de asociere și a contractelor de cofinanțare cu Delgaz Grid S.A. pentru executarea lucrărilor de extindere a rețelelor electrice de distribuție zona Islaz-satul Leucușești, zona Muraru și zona Bahna -Arin.
Art. 2. Se aprobă punerea la dispoziția Delgaz Grid S.A , cu titlu gratuit, temporar, pe durata realizării lucrărilor pentru investițiile prevăzute la art.1 a terenurilor având CF nnr.33181 Preutești, CF nr. 34663 Preutești și CF 32893 Preutești, proprietatea publică a comunei Preutești și a terenului având CF 33528 Preutești proprietatea privată a comunei Preutești.
Art. 3. Se împuternicește primarul comunei Preutești, dl Vasiliu Ion să semneze cu Delgaz Grid S.A. contractul de asociere și a contractele de cofinanțare cu Delgaz Grid S.A. pentru executarea lucrărilor de extindere a rețelelor electrice de distribuție zona Islaz-satul Leucușești, zona Muraru și zona Bahna -Arin.
Art. 4. Primarul comunei Preutești și compartimentele din cadrul aparatului de specialitate vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentei hotărâri;
Art.5. Secretarul comunei Preutești va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului-Județul Suceava pentru controlul cu privire la legalitate, primarului comunei Preutești, instituțiilor și persoanelor interesate și se va aduce la cunoștință publică prin afișare.