Consiliul local al comunei Preuteşti, având in vedere :
- Proiectul de hotărâre însoțit de referatul de aprobare a domnului Vasiliu Ion, primarul comunei Preutești, județul Suceava înregistrat sub nr.11003 din 3.01.2023;
- Raportul Compartimentului urbanism, amenajarea teritoriului, cadastru și mediu înregistrat sub nr.11008 din 4.01.2023;
- Avizul Comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism înregistrat sub nr. 11050 din 30.01.2023;
- Avizul Comisiei de specialitate pentru învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, activităţi social-culturale, culte, protecție copii din cadrul Consiliului Local Preutesti, judeţul Suceava înregistrat sub nr.11054 din 30.01.2023;
- adresa Școlii Gimnaziale Preutești nr.1572 din 10.06.2022;
-procesul-verbal din data de 10.06.2022 privind acordul favorabil al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Preutești;
- adresa Inspectoratului Școlar Județean Suceava nr.4430 din 15.06.2022;
- Hotărârea nr.152/30.05.2022 a Consiliului de administrație a Inspectoratului Școlar Județean Suceava;
- Extrasul de carte funciară pentru Cartea Funciară nr.35087 Preutești
- prevederile art.112 alin.(2), alin.(6) și alin. (61) din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.8 din Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr.5819/2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 129 alin.(1), alin.(2) lit.c ), art.286 alin.(4) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 196 alin.(1) lit. a) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se aprobă schimbarea pe perioadă nedeterminată a destinației imobilului teren în suprafață de 2097 mp având numărul cadastral 35087 înscris în Cartea funciară nr.35087 -Preutești care aparține bazei de învățământ a Școlii Gimnaziale Preutești în vederea construirii unei săli de sport de interes public.
Art.2.Prevederile art.1 se aplică după obținerea avizului conform al ministrului educaţiei naţionale pentru schimbarea pe perioadă nedeterminată a destinației imobilului teren având numărul cadastral 35087 înscris în Cartea funciară nr.35087 -Preutești.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei, Instituției Prefectului - județul Suceava în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, primarul comunei Preutești, Compartimentului urbanism, amenajarea teritoriului, cadastru și mediu în vederea cunoașterii și aplicării.