privind nominalizarea de către Consiliul Local al comunei Preutești a doi consilieri locali care vor avea calitatea de evaluatori în cadrul comisiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al comunei Preutești pentru anul 2022
Consiliul local al comunei Preutești, având în vedere:
- Proiectul de hotărâre însoțit de referatul de aprobare al primarului comunei Preutesti la proiectul de hotărâre înregistrat sub nr.11022 din 6.01.2023;
- Raportul Compartimentului resurse umane, stare civilă și relații cu publicul înregistrat sub nr. 11022 din 13.01.2023;
- Avizul Comisiei de specialitate pentru administraţia publică locală, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor înregistrat sub nr.11058 din 30.01.2023;
Având în vedere:
- prevederile art. 485 alin.( 5) și prevederile art. 11 alin. (4) lit. e) și alin.( 6) - Anexa 6 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (14), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1 Se desemnează 2 consilieri locali, membri în cadrul Comisiei pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al comunei Preutești pentru anul 2022:
- Consilier local - Rusu Lucian-Ionuț
- Consilier local - Șchiopoaia Neculai
Art.2. Comisia pentru evaluarea secretarului general al comunei Preutești se constituie prin dispoziția Primarului comunei Preutești pe baza nominalizărilor Consiliului local al comunei Preutești
Art.3. Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava- pentru controlul legalităţii, primarului comunei şi se va aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului general al unităţii dministrativ-teritoriale.