- Având în vedere Referatul de aprobare nr. 163/ 19.01.2024 prin care se propune aprobarea participării UAT Răcoasa ca membru fondator al organizației non-guvernamentale ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI”, alături de alte unități administrativ-teritoriale, instituții și organizații neguvernamentale, cu scopul principal al implementării mecanismului Investiții Teritoriale Integrate (ITI) pe raza Microregiunii Țara Vrancei;
- Având în vedere Raportul de specialitate nr. 209/ 25.01.2024 precum prin care se propune aprobarea participării UAT Răcoasa ca membru fondator al organizației non-guvernamentale ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI”, alături de alte unități administrativ-teritoriale, instituții și organizații neguvernamentale, cu scopul principal al implementării mecanismului Investiții Teritoriale Integrate (ITI) pe raza Microregiunii Țara Vrancei;
- Avind in vedere avizul favorabil dat proiectului de hotarire de catre comisia de specialitate din cadrul consiliului local ,înregistrat la nr. / 2024 si avizul secretarului comunei inregistrat la nr.-/2024, prin care își asumă legalitatea proiectului de hotărâre;
- Reținând Dovada disponibilității denumirii cu nr. 211330/16.01.2024 eliberată de Serviciul Relații cu Publicul din cadrul Ministerului Justiției prin care se certifică valabilitatea rezervării denumirii ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI” până la data de 16.07.2024;
- Cu respectarea prevederilor O.G. nr. 26/ 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare;
- În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (13) al Legii nr. 52/ 2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul art. 89, alin. (1)-(3), art. 90, art. 91, art. 92, art. 93, a dispozițiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „b” și lit. „d”, alin. (7) lit. „k”, art.139 alin.1 precum și ale art. 196 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1 – (1) Se aprobă participarea UAT Răcoasa, județul Vrancea, ca membru fondator al organizației non-guvernamentale ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI”, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ și de utilitate publică.
(2) Se aprobă asocierea UAT Răcoasa cu alte unități administrativ-teritoriale, instituții și organizații neguvernamentale în vederea constituirii organizației non-guvernamentale ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI”.
Art.2 – Se aprobă proiectul de Statut al organizației non-guvernamentale ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI” în forma prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre, parte integrantă a acesteia.
Art.3 – ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI” va avea sediul în România, județul Vrancea, comuna Năruja, str. Principală.
Art.4 – Se împuterniceşte Primarul UAT Răcoasa, domnul Păun Vladimir-Sebastian, să semneze Statutul organizației non-guvernamentale ”ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE TERITORIALĂ INTEGRATĂ ȚARA VRANCEI”.
Art.5 – (1) Domnul Păun Vladimir-Sebastian, Primar al UAT Răcoasa. este desemnat ca reprezentant al UAT Răcoasa în Adunarea Generală a Asociației precum și la ședința constitutivă având drepturi depline în desemnarea cenzorului/ cenzorilor precum și a persoanei împuternicite să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea Asociaţiei la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Focșani.
(2) Domnul Păun Vladimir-Sebastian Primar al UAT Răcoasa este împuternicit să desemneze reprezentantul UAT Răcoasa în Consiliul Director al Asociației.
Art.6 – Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ.
Art.7 – Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul UAT Răcoasa prin intermediul Compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu.
Art.8 – Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului – Judeţul Vrancea, Primarului UAT Răcoasa, unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor și organizațiilor non-guvernamentale enumerate în Statutul Asociației, iar la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial local, prin grija secretarului general al UAT Răcoasa .