România

România

Județul Vrancea

Comuna Răcoasa

Comuna Răcoasa

Raport Compartimentul urbanism

Nr. 2306  din 22.09.2025

privind aprobarea vânzării cu drept de preemțiune, prin atribuire directă, a terenului proprietate privată a comunei Răcoasa, județul Vrancea, situat în intravilanul satului Mărăști, comuna Răcoasa, în suprafață de 471 mp teren curți-construcții, tarlaua nr.8, parcela 347, înscris în C.F. la numărul 52757


      În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local hotărăște vânzarea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau  municipiului, după caz, în condițiile legii.

      Potrivit art. 364 din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcții, se poate face către constructorii de bună credință, care beneficiază de un drept de preemțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor. Prețul de vânzare se stabilește pe baza unui raport de evaluare aprobat de către consiliul local.

      Prin cererea nr. 1848/24.07.2025 a doamnei Zinove Liliana-Monica cu domiciliul în orașul Panciu, strada Grivița nr.113, județul Vrancea, a solicitat cumpărarea terenului proprietate  privată a comunei Răcoasa, județul Vrancea, situat în intravilanul satului Mărăști, comuna Răcoasa, în suprafață de 471 mp teren curți-construcții, tarlaua nr.8, parcela 347, înscris în C.F. la numărul 52757, deoarece este proprietara imobilului construcție în suprafață de 122,47 mp (fost spațiu comercial-magazin mixt) edificat pe acest teren.

      A fost întocmit de către evaluatorul ing. Mocanu Iulian, cu sediul în orașul Mărășești, strada Republicii bloc P parter, județul Vrancea, un raport de evaluare care estimează valoarea terenului în suprafață de 471 mp m.p. la suma de 4171 euro, valoare care nu include taxa pe valoarea adăugată.

      Având în vedere  faptul că doamna Zinove Liliana-Monica cu domiciliul în orașul Panciu, strada Grivița nr.113, județul Vrancea și-a exprimat intenția de a cumpăra, exercitându-și astfel dreptul de preempțiune, fiind constructor de bună-credință, propun aprobarea vânzării terenului către doamna Zinove Liliana-Monica, vânzarea urmând a se face cu prețul de 4171 euro, plătibil în lei la cursul de referință al Băncii Naționale a României din ziua efectuării plății, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată.

      In acest scop este necesar adoptyarea unei hotărâri, cu propunerea de a fi adoptat în forma redactată. 

INSPECTOR,

SAVIN MARIANA