Privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local, al domnului Tîrlă Gheorghe, ca urmare a lipsei nemotivate de la mai mult de 3 ședințe ordinare și/sau extraordinare consecutive ale consiliului local, desfășurate pe durata a trei luni calendaristice și declararea ca vacant a locului de consilier local, din cadrul Consiliului local al comunei Răcoasa, județul Vrancea.
În ședința Consiliului Local din data de 16.10.2024, ședința de constituire a Consiliului local al comunei Răcoasa, județul Vrancea a fost validat mandatul de consilier local al domnului Tîrlă Gheorghe, mandat obținut pe lista ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (A.U.R.).
Domnul Tîrlă Gheorghe a lipsit nemotivat de la ședințele Consiliului local Răcoasa, începând cu luna septembrie a anului 2025, respectiv trei ședinte ordinare și o ședință extraordinară, desfășurate pe durata a trei luni calendaristice.
Convocarea la ședințe s-a făcut prin convocator scris, email și WhatsApp personal.
Domnul Tîrlă Gheorghe a lipsit în mod sistematic de la ședințele CL Răcoasa, fără a aduce dovezile justificative admise de Codul Administrativ pentru motivarea absențelor.
Întrucât nu a fost prezent la mai mult de 3 ședințe ordinare și / sau extraordinare consecutive ale consiliului, nu a depus dovezi pentru motivarea absenței la ședințe, în temeiul obligațiilor stipulate în art. 204, alin.(10), se întocmește prezentul Referat constatator, la care se atașează copii din Registrul prezenței la ședințele consiliului local al comunei Răcoasa.
In temeiul prevederilor art. 204 alin. (2), lit. d). alin. (3). alin. (6) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul local va constata prin hotărâre, încetarea de drept a mandatului de consilier local, precum și vacantarea locului de consilier local
În OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ sunt stabilite procedurile ce urmează a fi parcurse în cazul în care calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea mandatului.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 204, alin. (2), lit. d), alin. (6), alin. (10) și alin. (13) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ „Calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în caz de lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare şi/sau extraordinare consecutive ale consiliului, desfășurate pe durata a trei luni calendaristice.
Constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local precum și vacantarea locului de consilier local se realizează printr-o hotărâre de constatare a autorității deliberative, la propunerea primarului sau a oricărui alt ales local, adoptată în prima ședință desfășurată după apariția evenimentului.
Hotărârea consiliului are la bază un referat constatator, întocmit în maximum 3 zile de la apariția evenimentului, semnat de primar și de secretarul general al UAT.
Referatul va fi însoțit de actele justificative.
Consiliul local are obligația de a adopta hotărârea prevăzută la alin. (6) în termen de 30 de zile de la introducerea pe proiectul ordinii de zi a referatului constatator semnat de primar şi de secretarul general al unității.
Hotărârea prevăzută la art. 204 alin. (6) poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare și în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la Tribunalul Vrancea, Secția Contencios Administrativ.
În baza celor prezentate, propunem constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnului Tîrlă Gheorghe, ales pe lista ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (A.U.R.), ca urmare a lipsei nemotivate de la mai mult de 3 (trei) ședințe ordinare şi/sau extraordinare consecutive ale consiliului, desfăşurate pe durata a trei luni calendaristice și declararea ca vacant a locului deținut de acesta în Consiliul local, locul acestuia urmând a fi completat cu supleantul de pe lista ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (A.U.R.), conform prevederilor legale în vigoare.
PRIMAR SECRETAR GENERAL
Vladimir -Sebastian PĂUN Costel LUPAȘCU