privind reorganizarea structurii organizatorice a instituției, aprobarea modificării și actualizării organigramei și a statului de funcții de la nivelul aparatului de specialitate al
primarului comunei Răcoasa, județul Vrancea, conform prevederilor OUG nr.7/2026
Luând în considerare prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare Pe baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. XL alin. (1), alin. (3), alin. (6), alin. (7) litera a), alin. (8),alin. (12) și alin. (13) din OUG nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale;
Ținând cont de:
a) Faptul ca una dintre atributiile esentiale ale autoritatilor administratiei publice locale este aceea de a stabili, fara a aduce atingere dispozitiilor generale prevazute de lege, structurile interne in vederea adaptarii acestora la nevoile specifice si asigurarii unei gestiuni eficiente;
b) Apreciind ca este imperativ necesara cuprinderea într-o structura unitara a autoritatilor administratiei publice locale, precum si a compartimentelor functionale din aparatul de specialitate al primarului comunei, astfel incat aceasta structura sa fie armonizata cu evenimentele legislative intervenite de la data adoptarii Hotărârii Consiliului Local si care privesc activitatea autoritatilor administratiei publice locale.
Având în vedere cele de mai sus, supun dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Răcoasa proiectul de hotărâre privind reorganizarea structurii organizatorice a instituției, aprobarea modificării și actualizării organigramei și a statului de funcții de la nivelul aparatului de specialitate al primarului comunei Răcoasa, județul Vrancea, însoţit de anexa nr.1. - organigrama, anexa nr.2 – statul de funcții, Nota justificativă detaliată privind măsurile adoptate și impactul financiar, întocmită și asumată de Primarul comunei Răcoasa, în calitate de ordonator principal de credite, de inspectorul din compartimentul contabilitate, impozite și taxe locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Răcoasa și de inspectorul din compartimentul de resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Răcoasa și prezentul referat de aprobare.
PRIMAR,
PĂUN VLADIMIR-SEBASTIAN