Proiect de
HOTĂRÂRE
privind efectuarea unei campanii de măsurare şi validare, cu scopul de a identifica potenţialul în termen de "carbon offsets" (potential de carbon)al zonelor împădurite aflate în proprietatea comunei Romuli, județul Bistrița-Năsăud
Consiliul local Romuli s-a întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.09.2023 conform prevederilor art. 133 alin.(1) lit.”a”, art. 134 alin.(1) lit.”a” , alin.(3) lit. „a”, alin.(5), art. 135, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ în prezenţa a 10 consilieri ;
Ținând cont de faptul că activitatea de Cuantificarea creditelor de carbon pe piața voluntară a carbonului - este un proces prin care se evaluează și se atribuie valoare creditelor de carbon generate prin proiecte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră sau de absorbție a acestor gaze precum și existent piaței voluntare a carbonului care se diferențiază de piața obligatorie a carbonului (cum ar fi piața europeană a cotelor de emisii) prin faptul că tranzacțiile sunt făcute voluntar de către organizații și indivizi dornici să-și reducă sau să compenseze emisiile de carbon, nu sub presiunea unor reglementări guvernamentale;
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr.1025 din 22.09.2023 a Primarului comunei Romuli prin care sepropune efectuarea unei campanii de măsurare și validare, cu scopul de a identifica potentialul în termen de “carbon offsets” al terenurilor cu vegetație forestieră proprietatea comunei Romuli ;
- proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei Romuli şi înregistrat sub nr. 55 din 22.09.2023;
- Hotărârea Consiliului Local Romuli nr. 20 din 30.09.1999 privind însuşirea de către Consiliul Local Romuli a inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Romuli, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Prevederile Hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor nr. 644 din 28 august 2000 ;
- Prevederile Hotărârii Consiliului Local Romuli nr.16 din 09.04.2009 privind înfiinţarea Regiei Autonome de Interes Local Ocolul Silvic Comunal Romuli R.A. ;
- Prevederile Cap. III, art.7, alin. (1)-(7) , Cap. IV, art. 8 şi art. 9 alin.(1), cap. VI, art. 16 alin. (10), (12) şi (18)-(21) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Romuli nr.12 din 27.02.2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Regiei Autonome de Interes Local Ocolul Silvic Comunal Romuli R.A
- Prevederile Hotărârii Consiliului Local Romuli nr.14 din 28.02.2013 privind darea în administrarea către Ocolul Silvic Comunal Romuli RA a terenurilor forestiere proprietatea comunei Romuli ;
În conformitate cu :
- prevederile art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;
- prevederile art. 6 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la data de 5 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- prevederile art. 108 lit. “e,” art. 129 alin.(2) lit.”c” 43, art. 286 alin.(1), Anexa 4 pct.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, şi se aduce la cunoştinţă publică de către secretarul comunei Romuli;
- prevederile art.858-875 din Noul Cod Civil referitoare la proprietatea publică;
- Protocolul de la Kyoto din 1997 - care are ca scop îmbunătăţirea bilanţului emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial prin atingerea unor obiective stabilite şi prin posibilitatea deproiecta mecanisme flexibile cum ar fi comerţul cu Drepturi de emisie;
- Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS);- Pactul Ecologic European din anul 2019.
În conformitatea cu prevederile art.3 art. 95 alin.(2), art.96, art. 105 alin.(1), art. 129 alin.(6), lit.”c” raportate la cele ale art. 155 alin.(1), lit. „b”, art.139 alin.(3),lit. ”e” 196 alin.(1) lit. „a” art. 197 alin. (1), alin.(2), alin. (4), art. 199 alin.(1), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Local al COMUNEI ROMULI adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă iniţierea unui proces de măsurare şi validare a potenţialului de absorbţie a carbonului în zonele împădurite aflate în proprietatea comunei Romuli și înscrise amenajamentului silvic al Comunei Romuli .
Art.2. Se aprobă dezvoltarea unui plan de proiect pentru listarea şi emiterea creditelor de carbon respectând standardul CarbonX Provenance Standard al Registrului CarbonX;
Art.3. Se aprobă încheierea unui contract cu un validator certificat de către Registrul CarbonX pentru analiza potenţialului de carbon al zonelor împădurite ale comunei Romuli , elaborarea unui proiect pentru listarea zonelor împădurite din comuna Romuli în Registrul CarbonX, validarea şi verificarea aplicării metodologiei aferente pentru cuantificarea creditelor de carbon de care comuna Romuli poate beneficia, listarea proiectului în Registrul CarbonX pentru emiterea creditelor de carbon aferente, plasarea creditelor de carbon în programe de compensare şi valorificarea lor pe piaţa voluntară.
Art.4. Se aprobă crearea unui program de conştientizare şi educaţie în localitate privind importanţa absorbţiei carbonului şi a măsurilor individuale pentru reducerea emisiilor.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează:
- Primarul comunei Romuli Ing. Moniţa Ioan, cetățean român, născut la data de 28.05.1977 în localitatea Romuli județul Bistriţa-Năsăud, având domiciliul în comuna Romuli nr. 205, judeţul Bistriţa-Năsăud posesor al C.I. seria X.B. nr. 508683 în calitate de reprezentant legal al UAT Comuna Romuli să îndeplinească orice atribuţie cu privire la punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
- Ing. Stanciu Gabriel, șef al Ocolului Silvic Comunal Romuli R.A., cetăţean român, născut la data de 24.05.1963 în localitatea Moreni judeţul Dâmbovița, posesor al C.I. Seria X.B.Nr.536437 CNP:1.63.05.24.15.0761, domiciliat în Mun. Bistriţa , Str. Subcetate nr. 20 C
Art.6. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică de către secretarul comunei Romuli prin:
- Afişare la sediul primăriei;
- Publicare pe site: www.primariaromuli.ro
şi se comunică cu :
- Instituţia Prefectului – Judeţul Bistriţa - Năsăud;
- Primarul comunei Romuli;
- Seful Ocolului Silvic Comunal Romuli RA Ing. Stanciu Gabriel;