Referat de aprobare
referitor la adoptarea de către Consiliul Local Romuli a unei hotărâri privind aprobarea înscrierii definitive a imobilului identificat în CF nr. 29797, drum comunal Frumușica, situat în Comuna Romuli, Judeţul Bistriţa-Năsăud în domeniul public al comunei Romuli
Stimaţi Consilieri ,
În conformitate cu:
- prevederile Anexei nr. 4, pct.1 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.858 și următoarele, art.876 şi următoarele din Legea nr.287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Ordinului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.600/08.02.2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară;
- Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr.2427/15.09.2022 privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii și sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.95/2021, pentru județul Bistrița-Năsăud, în perioada 2022-2028.
Luând în considerare Adresa Nr. 108160 / 21.09.2022 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației care prevede că pentru obiectivele de investiții incluse în lista ce constituie anexă la ordinul indicat mai sus, în vederea încheierii contractului de finanțare prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, beneficiarii au obligația să încarce în platforma digitală „investiții.mdlpa.ro” documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1)
lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin OMDLPA nr.1333/2022, respectiv:
a) extrasul de carte funciară pentru terenurile și/sau construcțiile pe care se realizează
obiectivele de investiții sau, în lipsa acestora, hotărârea consiliului local/hotărârea consiliului județean/hotărârea Guvernului de atestare a domeniului public/de trecere a unui bun în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale beneficiare, după caz
Văzând că în Extrasul de carte funciară nr.29797 Romuli, eliberat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Romuli – Năsăud, este înscris provizoriu dreptul de proprietate al UAT COMUNA ROMULI asupra imobilului este necesară adoptarea în Consiliul Local a unei hotărâri privind înscrierea definitivă a imobilului, în proprietatea Comunei Romuli, domeniul public pentru a putea încărca documentația în vederea contractării pe platforma „investiții.mdlpa.ro”.
Astfel, vă rog să iniţiaţi un proiect de hotărâre privind aprobarea înscrierii definitive a imobilului identificat în CF nr. 29797, drum comunal Frumușica, situat în Comuna Romuli, Judeţul Bistriţa-Năsăud în domeniul public.