Consiliul Local al comunei Roseți, întrunit în ședința ordinară din data de 21 Septembrie 2020,
Având în vedere:
- Prevederile H.C.L. Roseți nr.17/25.04.2018 privind atribuirea in folosință gratuită a unor suprafețe de teren din intravilanul comunei Roseți, conform Legii nr. 15/2003, pentru construire locuinte proprietate personală;
- Prevederile art.6 alin.(1), alin.(2) din Legea nr.15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unor locuinte proprietate personală, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare;
- Prevederile Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, republicată;
Analizând:
- Cererea înregistrată cu nr.5661/19.08.2020 a numitului Stanciu Alexandru, domiciliat în comuna Roseți, județul Călărași prin care renunță la folosirea lotului de teren acordat conform Legii nr. 15/2003 precum și notificarea realizată de Primăria comunei Roseți, înregistrată cu nr. 6178/7.09.2020 cu confirmare de primire către domnul Papară Marian, domiciliat în comuna Roseți, care nu a realizat construcția locuinței pe terenul atribuit în folosință gratuită în termenul prevăzut de lege,
- Raportul comisiei privind atribuirea terenurilor conform Legii nr. 15/2003 înregistrat cu nr.6262/8.09.2020,
- Referatul de aprobare nr.6264/02.09.2020 cu privire la proiectul de hotărâre inițiat,
- Avizul comisiei de specialitate înregistrat cu nr.6584/17.09.2020,
- Prevederile H.C.L.nr.37/29.06.2020 privind alegerea președintelui de ședință,
- Prevederile art.129 alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a), art. 139 alin.(3) lit.g) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
În temeiul art. ), art. 196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările ulterioare, Consiliul Local Roseți, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă retragerea dreptului de folosinţă gratuită asupra suprafeţei de 400 m.p., situat în comuna Roseti, judetul Călărași, zona D, lotul nr.19/1, atribuit d-lui Stanciu Alexandru, domiciliat in comuna Roseti, județul Călărași, strada Crinului nr. 9, conform Legii nr. 15/2003, urmare a nerespectării de către acesta a termenului de realizare a construcției precum și a cererii de renunțare nr. 5661/19.08.2020.
Art.2. Se aprobă retragerea dreptului de folosinţă gratuită asupra suprafeţei de 360 m.p. , situat în comuna Roseti, judetul Călărași, zona D, lotul nr.45/13, atribuit d-lui Papară Marian, domiciliat in comuna Roseti, județul Călărași, strada Nicolae Bălcescu nr. 31 conform Legii nr. 15/2003, urmare a nerespectării de către acesta a termenului de realizare a construcției.
Art.3. Cu aceeași dată încetează aplicabilitatea prevederilor H.C.L.Roseți nr. 29/28.06.2018 privind atribuirea in folosință gratuită a unor suprafețe de teren din intravilanul comunei Roseți, conform Legii nr. 15/2003, pentru construire locuinte proprietate personală precum și a prevederilor H.C.L. nr.51/25.09.2008 privind atribuirea in folosință gratuită a unor suprafețe de teren din intravilanul comunei Roseți, conform Legii nr. 15/2003, pentru construire locuinte proprietate personală doar în ceea ce privește pe domnul Stanciu Alexandru, restul prevederilor H.C.L. nr. 51/2008 rămânând neschimbate.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se însărcinează viceprimarul comunei Roseţi şi comisia desemnată cu identificarea şi inventarierea terenurilor atribuite conform Legii nr. 15/2003, care în prezența persoanelor vizate va proceda la preluarea-predarea suprafețelor de teren pe bază de proces verbal în conformitate cu prevederile legale .
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Roseți, instituției prefectului-judeţul Călărași şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local și prin afișaj la sediul Primăriei comunei Roseți.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Daniel BARBU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ROSEȚI,
Lavinia TĂNASE