Având în vedere:
-prevederile art.491 din Legea nr. 227/2015-Codul fiscal, cu modificările si completarile ulterioare;
-prevederile H.G.R nr. 1/06.01.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227 privind Codul fiscal-Titlul IX, cu modificarile si completarile ulterioare;
-prevederile HCL nr. 33/27.04.2017 privind stabilirea de cote adiționale la impozitele și taxele locale aplicabile începând cu 01.01.2018,
-prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 şi art. 761 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, republicată,
-ținând cont de rata inflației publicată pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, respectiv 2,6%,
-prevederile art. 87, art. 129 alin.(2) lit.b) corelat cu alin.4 lit.c), art. 139 alin.(3) lit.c) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare,
Analizând:
-raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Roseţi, înregistrat sub nr.1827/01.03.2021,
-referatul de aprobare nr. 1828/01.03.2021 cu privire la proiectul de hotărâre inițiat,
-avizul favorabil al comisiei nr. 2 din cadrul Consiliului Local Roseți, înregistrat cu nr. 3621/19.04.2021,
În temeiul prevederilor art.196 alin.(1) lit.a) coroborate cu prevederile art. 139 alin.(3) lit. g) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local al comunei Roseți adoptă următoarea
HOTĂRÂRE
Art.1. a) Se aprobă indexarea cu 2,6 % a impozitelor si taxelor locale aplicabile persoanelor fizice și persoanelor juridice ce dețin imobile pe raza comunei Roseți, începând cu 01.01.2022.
b) Cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor şi taxelor locale, taxele speciale şi amenzile, indexate cu rata inflației de 2,6 % se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Roseți prin intermediul aparatului de specialitate.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Roseţi, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Roseți, Instituției prefectului judeţului Călăraşi şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul instituției în spaţiul accesibil publicului, precum şi pe pagina de internet www.comunaroseti.ro, eticheta monitorul oficial.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Vasile ȘIȘMAN
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ROSEȚI,
Lavinia TĂNASE