Având în vedere:
-Prevederile art.129 alin. (1) și alin. (2), art. 136 alin.(1),(8) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare,
-Luând în considerare prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare,
-Ținând cont de faptul că Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) este un instrument care descrie structura unei organizații, prezentând pe diferitele ei componente atribuții,competențe, niveluri de autoritate, responsabilități, mecanisme de relații;
Analizând:
-Raportul înregistrat cu nr. 4478/14.06.2023 întocmit de secretarul general al comunei cu privire la necesitatea actualizării regulamentului de organizare și funcționare conform structurii organizatorice actuale,
-Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 4478/14.06.2023 ce însoțește proiectul de hotărâre inițiat,
-Avizele comisiilor de specialitate nr. 1, nr. 2, nr. 3 din cadrul consiliului local, înregistrate cu nr. 4761/23.06.2023, nr.4762/23.06.2023, nr.4763/26.06.2023,
-Prevederile H.C.L. nr.71/26.04.2023 privind alegerea președintelui de ședință precum și a potențialului președinte de ședință,
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu prevederile art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrative cu modificările ulterioare, Consiliul Local al Comunei Roseți, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE :
Art.1- Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Roseți, precum și al instituțiilor publice de interes local cu personalitate juridică de la nivelul comunei Roseți conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2- Începând cu data aprobării prezentei, se abrogă prevederile H.C.L Roseți nr.6 din 31.01.2012 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului comunei Roseți.
Art.3- Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Roseți prin compartimentele de specialitate și serviciul de alimentare cu apă și canalizare-SCUPAAC Roseți.
Art.4-Secretarul general al comunei Roseți va comunica prezenta hotărâre primarului comunei Roseți, Instituției Prefectului județul Călărași și va asigura aducererea la cunoștință publică a acesteia prin afișare la avizierul instituției și postare pe site-ul www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local.