Având în vedere:
-Prevederile Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, cu modificările ulterioare aduse prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2490/2024,
-Prevederile H.G.R nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
-Prevederile art.41, art. 44 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art.129 alin.(2) lit.b) corelat cu alin.(4) lit. d) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând:
-Referatul de aprobare nr.10977/15.11.2024 cu privire la proiectul de hotărâre inițiat,
-Raportul compartimentului de specialitate nr. 10978/15.11.2024 întocmit de către d-l Negoiță Marian-Cosmin, referent de specialitate în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Roseți, pentru depunerea proiectului MODERNIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN COMUNA ROSEȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI cu finanțare din fondurile alocate prin Programul privind cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public, aprobat prin ordinul ministrului mediului, apelor si padurilor nr. 1866/2021, cu modificările ulterioare aduse prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2490/2024,
-Prevederile H.C.L. nr.7 din 31.01.2024 privind aprobarea bugetului local al comunei Roseți, județul Călărași, pentru anul 2024,
-Avizul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul Consiliului Local înregistrat cu nr.11041/18.11.2024,
-Prevederile H.C.L Roseți nr.74/25.10.2024 privind alegerea președintelui de ședință precum și a potențialului președinte de ședință,
În temeiul prevederilor art.196 alin.(1) lit.a) corelat cu prevederile art. 139 alin.(3) lit.d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Roseți, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă depunerea proiectului „MODERNIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN COMUNA ROSEȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului privind cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public, aprobat prin ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1866/2021, cu modificările ulterioare aduse prin ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2490/2024.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „MODERNIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN COMUNA ROSEȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI” în cuantum de 2,053,252.00 lei (inclusiv TVA), valoarea eligibilă fiind în cuantum de 1,999,200.00 lei (inclusiv TVA), valoarea neeligibila fiind 54,052.00 lei (inclusiv TVA).
Art. 3. Sumele reprezentând cheltuielile neeligibile și cele conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „MODERNIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN COMUNA ROSEȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI” și care nu sunt finanţate de AFM, se vor asigura din bugetul local al comunei Roseți, județul Călărași.
Art. 4. Se aprobă ca toate cheltuielile privind operarea și întreținerea investiției după finalizarea proiectului, pe întreaga perioadă de durabilitate, să fie asigurate din bugetul propriu al comunei Roseți, județul Călărași.
Art. 5. Se aprobă Studiul de fezabilitate, devizul general al investiției precum și indicatorii tehnico-economici asociați acestuia, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. Se împuternicește domnul George CHIRIȚĂ, primarul comunei Roseți, județul Călărași, să reprezinte comuna Roseți în relația cu Administrația Fondului pentru Mediu, să semneze contractul de finanțare precum și toate actele necesare depunerii și derulării în condiții optime a proiectului de investiții „MODERNIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN COMUNA ROSEȚI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI” .
Art. 7. Cu data aprobării prezentei, orice dispoziție contrară se abrogă.
Art. 8. Se aprobă completarea anexei nr. 2 la H.C.L. Roseți nr.7 din 31.01.2024 privind aprobarea bugetului local al comunei Roseți, județul Călărași precum și aprobarea Programului/ Lista obiectivelor de investiții pentru anul 2024, după cum urmează:
- la litera A-Lucrări noi, se completează cu poziția nr. 16 cu datele cuprinse în anexa nr.2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 9. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Roseți și funcționarii din cadrul aparatului de specialitate, al primarului comunei Roseți, conform competențelor acestora.
- Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei Roseți în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Roseți, Instituției Prefectului-judeţul Călărași pentru exercitarea controlului de legalitate precum și instituțiilor interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local, secțiunea -hotărâri ale autorității deliberative, precum și prin afișaj la avizierul Primăriei comunei Roseți.