Consiliul Local al comunei Roseți, întrunit în ședință extraordinară de lucru la data de 14 Decembrie 2020,
Având în vedere:
- prevederile art. 7 din H.G.R nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulerioare,
- prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
- prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare,
- prevederile H.C.L. Roseți nr.63 din 18.12.2018 privind aprobare înființare sistem de distribuție a gazelor naturale în comuna Roseți, județul Călărași,
- prevederile Legii nr. 5/6.01.2020 privind Legea bugetului de stat pe anul 2020;
- prevederile H.C.L. nr. 11 din 20.02.2020 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Roseți pe anul 2020;
- prevederile O.U.G nr. 128/4.08.2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale cu modificările aduse prin Legea nr.214/2020,
- prevederile Ghidului solicitantului ‘’Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final’’, cu modificările și completările ulterioare,
- prevederile Legii nr. 123/2012 privind legea energiei electrice şi a gazelor naturale cu modificările și completările ulterioare,
- prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată cu modificările și completările ulterioare;
Analizând :
- adresa M.F.E nr. 4466/02.12.2020 prin care s-a comunicat răspuns la solicitarea comunei Roseți precum și a altor unități administrativ teritoriale din țară referitoare la prelungire termen de depunere a proiectului mai sus precizat în cadrul sesiunii de până la 17 decembrie 2020,
- referatul de aprobare nr.8921/10.12.2020 întocmit de primarul comunei Roseți,
- raportul compartimentului de resort nr. 8922/10.12.2020 întocmit de referent de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Roseți,
- avizul favorabil al comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul consiliului local, înregistrat cu nr. 8996/14.12.2020,
- prevederile H.C.L Roseți nr.61/18.11.2020 privind alegerea președintelui de ședință,
În temeiul prevederilor art..139 alin.(3) lit.d) coroborat cu art. 196 alin.(1) lit a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare, Consiliul Local Roseți, adoptă următoarea
HOTĂRĂRE
Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici precum și actualizarea studiului de fezabilitate necesare obiectivului de investiții ‘’Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Roseți, județul Călărași , conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul Operațional Infrastructură Mare, potrivit legii.
Art.3. Autoritatea publică locală se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului, precum și a cheltuielilor neeligibile.
Art.4. Autoritatea publică locală se obligă să prevadă în bugetul local sumele necesare implementării proiectului.
Art.5. Reprezentantul legal al comunei Roseți, județul Călărași în relația cu Autoritatea de Management POIM este, potrivit legii, primarul acesteia, domnul Nicolae Râjnoveanu, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Roseți și funcționarii vizați din cadrul aparatului de specialitate.
- Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Roseți, instituției prefectului-judeţul Călărași precum și instituțiilor interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local precum și prin afișaj la sediul Primăriei comunei Roseți.
INIȚIATOR PROIECT:
Nicolae RÂJNOVEANU,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ROSEȚI,
Lavinia TĂNASE