Având în vedere :
-Prevederile art.127 lit.k), art. 140 alin.(1), alin.(2), alin. (3) lit.c), art. 141, art. 144 alin.(3) din Legea nr. 198/2023-legea învățământului preuniversitar cu modificările ulterioare;
-Prevederile art. 1 alin.(2) lit.a), art. 3, art.4, art. 21-23, art. 40 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
-Prevederile art.2 din H.G.R nr.569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat;
-Prevederile art. 129 alin.(2) lit. d) corelat cu alin.(7) lit. a), alin.(14), art.136 alin.(1),(8) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând:
-adresa Școlii Gimnaziale “Iancu Rosetti” nr.2219 din 10.11.2025 potrivit căreia se solicită decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice navetiste, aferente lunii octombrie 2025,
-referatul de aprobare înregistrat cu nr.10929 din 12.11.2025 cu privire la proiectul de hotărâre inițiat,
-raportul de specialitate înregistrat cu nr.10930 din 12.11.2025 întocmit de către inspector cheltuieli-Apostol Georgeta în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Roseți;
-avizul comisiei de specialitate nr. 3 din cadrul C.L.Roseți înregistrat cu nr.11373 din 24.11.2025,
-prevederile H.C.L Roseți nr.68 din 30.09.2025 privind alegerea președintelui de ședință,
În temeiul art. 196 alin.(1) lit.a) corelat cu prevederile art. 139 alin.(1) lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Roseți, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă decontarea sumei de 6110 lei reprezentând cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice din cadrul Școlii Gimnaziale “Iancu Rosetti” din comuna Roseți, județul Călărași, aferente lunii octombrie a anului 2025.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Roseți şi inspector cheltuieli din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Roseţi.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Roseți, instituției prefectului-judeţul Călărași, inspectorului cheltuieli din cadrul aparatului de specialiate al primarului comunei Roseți şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local și prin afișaj la sediul Primăriei comunei Roseți.