Având în vedere:
-Prevederile art. 6, art. 8 şi art. 9, art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile Hotărârii Guvernului nr.1627/2024 privind registrul agricol pentru perioada 2025-2029;
-Prevederile art.7 alin.(4) din anexa la Ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, ministrului afacerilor externe, al președintelui Institutului Naţional de Statistică, al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și al președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 51/348/59/285/14633/678 din 2025, pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2025-2029;
-Prevederile art. 129 alin.(2) lit.a) şi b), art. 136 alin.(1),(8) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
Analizând:
-Prevederile H.C.L. Roseți nr. 8 din 31.01.2025 privind aprobarea completării Registrului agricol la nivelul comunei Roseți pentru perioada 2025-2029 în format electronic,
-Nota de constatare înregistrată cu nr.3054 din 02.04.2026 întocmită de către secretarul general privind stadiul de completare a datelor în registrul agricol la trimestrul I al anului 2026,
-Raportul compartimentului de specialitate înregistrat cu nr. 3055 din 02.04.2026 referitor la stadiul de completare a datelor din registrul agricol la trimestrul I al anului 2026,
-Referatul de aprobare înregistrat cu nr.3056 din 02.04.2026 cu privire la proiectul de hotărâre inițiat,
-Avizul comisiei de specialitate nr. 3 din cadrul consiliului local înregistrat cu nr. 4054 din 08.05.2026,
-Prevederile H.C.L. Roseți nr.22 din 26.03.2026 privind alegerea președintelui de ședință,
În temeiul prevederilor art. 196 alin.(1) lit.a) coroborate cu prevederile art. 139 alin.(1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Roseți adoptă următoarea
HOTĂRÂRE
Art.1.-Se ia act de stadiul de înscriere a datelor în Registrul agricol de la nivelul comunei Roseți, județul Călărași, la trimestrul I al anului 2026, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.-Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează funcționarul din cadrul compartimentului Registru Agricol, Cadastru și Agricultură, compartimentul Impozite și Taxe Locale, compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Roseți.
Art.3.-Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Roseți, instituției prefectului-judeţul Călărași, compartimentelor vizate şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local, secțiunea -hotărârile autorității deliberative și prin afișaj la sediul Primăriei comunei Roseți.